Acțiune informativ-preventivă  în contextul noilor modificări legislative în domeniul prevenirii infectării cu Sars-Cov2

de Stiri Buzau Media

 

Polițiștii buzoieni au desfășurat astăzi, 22 septembrie, o acțiune acțiune informativ-preventivă  în contextul noilor  modificări legislative privitoare la prevenirea infectării cuvirusul Sars-CoV2.

Polițiștii au acționat în municipiul Buzău în scopul informării operatorilor economici cu privire la noile modificări legislative referitoare la introducerea Certificatului verde  COVID.

Astfel, conform noilor modificări “activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-2,00 în județele/ localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”.

Având în vedere noile reglementări instituite prin Hotărârea de Guvern nr. 990 din 17 septembrie a.c., pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 932/2021 vă comunicăm că,  Certificatul verde COVID va fi necesar pentru accesul în restaurante, cafenele, în săli de spectacole și la evenimente, inclusiv pentru copiii mai mari de 6 ani, care trebuie să prezinte un test negativ.

Aceste modificări se aplică în localitățiile în care rata de infectare este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.

În continuare polițiștii vor desfășura activități pentru ca măsurile introduse să fie cunoscute de cetățeni și totodată respectate, pentru ca infectarea cu Covid-19 să fie limitată.