Acţiuni ale poliţiştilor în trafic

de Stiri Buzau Media

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 44.000 de lei.

Între orele 10:00-12:00 si 14:00-17:00, a fost organizată și desfăşurată o acţiune pe linie de indisciplină pietonală, la care au participat atât efectivele de poliţie rutieră cât şi de ordine publică.

În urma activităţilor, poliţiştii au identificat şi consiliat 11 pietoni cu privire la respectarea normelor rutiere şi au reţinut 5 permise de conducere pentru neaccordarea priorităţii.

Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 50 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar 10 dintre ei au predat permisele pentru 90 de zile.

Cea mai mare viteză – 154 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui bărbat de 47 de ani, din Braşov, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în afara localităţii Costeşti.

Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale în cazul conducătorilor auto şi pentru neutilizarea centurii de siguranţă(12), dar şi pentru alte abateri în trafic(13).

Poliţiştii au reţinut un alt permis de conducere pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

De asemenea, poliţiştii au întocmit un dosar penal unui buzoian de 43 de ani, care a condus autoturismul în municipiul Buzău, deşi consumase băuturi alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la unitatea medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În data de 21 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Beceni, aflându-se în executarea atribuţiilor de serviciu, au reţinut un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Săpoca pentru infracţiuni la regimul rutier.

Autoturismul a fost interceptat în trafic, pe DJ203 K, în Cernăteşti.

Întrucât conducătorul nu a oprit la semnalele poliţiştilor, aceştia au procedat la urmărirea bărbatului.

În urma audierii şi a verificărilor specifice în bazele de date poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Tot ieri, a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore şi un bărbat de în vârstă de 37 de ani, din Mizil, care în data de 11 octombrie a.c., a condus pe DJ 203 C, în afara localităţii  un autoturism, cu toate că avea dreptul de a conduce suspendat. În urma prelevării mostrelor biologice, a reieşit o concentraţie alcoolică de peste 0,80%  alcool pur în sânge. Prahoveanul este cercetat pentru conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

 ATENŢIE ÎN TRAFIC!

Știri despre: