Acţiuni ale polițiștilor pentru conştientizarea persoanelor care folosesc substanţe chimice periculoase

Poliţiştii din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase al Inspectoratului Județean de Poliție Buzău au desfăşurat în această săptămână acţiuni în baza planului naţional „Precursori de explozivi 2019”.

Astfel, au fost efectuate verificări la patru agenţi economici ce desfăşoară activităţi cu substanţe chimice periculoase inclusiv precursori de explozivi, pentru neregulile constatate fiind aplicată o sancţiune contravenţională la Legea nr. 49/2018 privind precursorii de explozivi, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Totodată, poliţiştii au desfăşurat o activitate preventivă cu responsabilii de laboratoarele de chimie din unităţile de învăţământ din judeţul Buzău, cărora le-au fost prezentate prevederile legale incidente în domeniul substanţelor periculoase, respectiv a precursorilor de explozivi.

Cu această ocazie au fost comunicate prevederile Legii nr. 49/2018 referitoare la substanţele restricţionate prevăzute drept precursori de explozivi, obligaţiile legale privind notificarea şi ţinerea evidenţei operaţiunilor cu astfel de substanţe, precum şi prevederile legislative din domeniul protecţiei mediului cu aplicare asupra obligaţiei de neutralizare a substanţelor periculoase expirate, devenite deşeuri periculoase.

 

Documente necesare societăţilor care utilizează astfel de substanţe:

-adresă către IPJ Buzău, în care sa fie solicitată luarea în evidență a societății în ceea ce privește utilizarea substanțelor ce intră în categoria precursorilor de explozivi;

-dovada  notificării la București a activității desfășurate cu precursori de explozivi  din care să reiasă data la care a fost trimis mail-ul. (print screen la pagina de mail)/ adresa: precursori.explozivi@politiaromana.ro

-lista subtanţelor folosite, tabel din care să reiasă denumirea, concentraţia, etc.

-decizie a societății prin care se stabilesc persoana responsabilă de activitatea cu precursori de explozivi și un înlocuitor al persoanei responsabile de activitatea cu precursori.

-copie C.I. persoană responsabilă și înlocuitorul acesteia, numerele de telefon ale acestora.

-certificat de înregistrare a societății.

-registru șnuruit și numerotat pe fiecare filă; la finalul registrului să fie scris textul: „Prezentul registru conţine un număr X file ( X în cuvinte… file)”, după  care numele, semnătura și ștampila societății.

 

Informaţii de background:

În ianuarie 2013 Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat Regulamentul (UE) nr. 98/2013 privind comercializarea şi utilizarea precursorilor de explozivi, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu aplicabilitate de la 2 septembrie 2014, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 98/2013.

Regulamentul (UE) nr. 98/2013 a fost adoptat în contextul existenței unor substanţe şi amestecuri care sunt precursori de explozivi ce pot fi utilizați la fabricarea ilicită de explozivi, fiind susceptibili de a fi folosiți pentru a comite atacuri teroriste, substanțele în cauză fiind prevăzute în anexele la regulament.

Acesta instituie norme armonizate privind punerea la dispoziție, introducerea, deținerea și utilizarea substanțelor sau a amestecurilor care ar putea fi utilizate la fabricarea ilicită de explozivi, în scopul limitării accesului publicului larg la acestea și al asigurării introducerii unei raportări adecvate a tranzacțiilor suspecte, a furturilor și a disparițiilor semnificative de-a lungul lanțului de aprovizionare.

La nivelul ţării noastre actul normativ a fost elaborat de către specialiștii D.A.E.S.P. în comun cu Direcția Juridică din I.G.P.R. fiind aprobat de Parlamentul României și publicat în Monitorul Oficial la data de 02.03.2018 (Legea nr. 49/2018 privind precursorii de explozivi, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative-în vigoare din 05.03.2018).

În conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 98 /2013:

  • Precursor de exploziv – o substanță dintre cele enumerate în anexele I și II la Regulamentul (UE) nr. 98/2013, respectiv un amestec ori o altă substanță care conține o substanță dintre cele enumerate în anexele I și II la Regulamentul (UE) nr. 98/2013;
  • Precursor de exploziv restricționat – o substanță dintre cele enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 98/2013 aflată într-o concentrație mai mare decât limita maximă corespunzătoare prevăzută pentru aceasta, respectiv un amestec sau o altă substanță în care o substanță dintre cele enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 98/2013 este prezentă într-o concentrație mai mare decât limita maximă corespunzătoare, ori, dacă este cazul, o substanță aflată sub control național;

 

Introducerea pe teritoriul României, scoaterea de pe teritoriul României, producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul, tranzacția, utilizarea, punerea la dispoziție sau orice altă operațiune cu precursori de explozivi restricționați se realizează numai de către operatori economici.

Din motive de ordine și siguranță publică, în România se interzice operatorilor economici să pună la dispoziția persoanelor din rândul publicului larg precursori de explozivi restricționați, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 98/2013.

Persoanelor din rândul publicului larg le este interzis să introducă pe teritoriul României, să dețină sau să utilizeze precursori de explozivi restricționați, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 98/2013 ori să producă, să experimenteze, să prelucreze sau să transporte precursori de explozivi restricționați.

Operatorii economici care produc, introduc, dețin, experimentează, prelucrează, transportă, utilizează sau pun la dispoziție precursori de explozivi trebuie să transmită în 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ (05.03.2018), punctului național de contact (Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase la adresa de corespondență din București, strada Mihai Vodă nr. 6, sector 5, e-mail: precursori.explozivi@politiaromana.ro, telefon/fax 021.312.78.20) o listă cuprinzând precursorii de explozivi restricționați sau amestecurile sau alte substanțe care conțin astfel de substanțe cu care efectuează operațiuni. Lista trebuie actualizată şi transmisă de către operatorii economici punctului național de contact, ori de câte ori intervin modificări, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data la care acestea au intervenit.

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult