fbpx

Aspecte din situația operativă a I.G.I. în ultima săptămână

Din buletinul informativ al Inspectoratului General pentru Imigrări

Poliţiştii de imigrări, în ultima săptămână, au emis cetăţenilor străini şi europeni peste 1300 de documente privind şederea sau rezidenţa pe teritoriul României, în diverse scopuri. Au fost primite 1766 de cereri de avize de angajare şi aproximativ 1600 de solicitări de viză. S-au înregistrat 259 de cereri de acordare a unei forme de protecţie internaţională, iar pentru 69 de persoane au fost întocmite hotărâri de respingere a cererilor.

De asemenea, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenţionale, cu amendă în valoare de 274.600 lei, cetăţenilor străini şi angajatorilor pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.

Prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, în această perioadă, au vizat controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate. De asemenea, o atenție sporită a fost acordată implementării tuturor recomandărilor și măsurilor dispuse pentru prevenirea și limitarea răspândirii infectării cu virusul SARS-Cov-2.

Astfel, în ultima săptămână, în ceea ce priveşte admisia în România, au fost gestionate aproximativ 1600 de solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice din străinătate, dintre care 963 au fost avizate favorabil.

Totodată, au fost înregistrate aproximativ 1200 de cereri de prelungirea a dreptului de ședere pentru diferite perioade de timp. Cetățenilor străini le-au fost emise peste 1000 de  permise de ședere temporară și pe termen lung, iar europenilor 309 certificate și cărți de înregistrarea rezidenței.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajare în muncă și conexe dreptului la unitatea familiei.

Polițiștii de imigrări au efectuat 106 acţiuni şi controale, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini.

În urma acțiunilor întreprinse, la nivel național, au fost depistați 76 de cetățeni străini în ședere ilegală. De asemenea, pentru 23 au fost emise decizii de returnare în vederea îndepărtării de pe teritoriul României, 16 persoane au fost îndepărtate sub escortă, iar pentru 39 a fost dispusă măsura de luare în custodie publică, până la returnarea lor de pe teritoriul țării noastre.

Au fost gestionate peste 3300 de solicitări privind emiterea unor avize de angajare/detașare, dintre acestea aproximativ 1800 de cereri au fost înregistrate, iar pentru 1621 s-a finalizat procedura de soluționare, 1435 au fost aprobate și 186 respinse.

Polițiștii de imigrări au aplicat 46 de sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de 274.600 lei, cetăţenilor străini şi angajatorilor pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.

În aceeași perioadă, au fost înregistrate 259 de cereri de azil, solicitanții aflându-se în diverse stadii de procedură. De asemenea, 3 solicitanți au primit protecția statului român, iar pentru 69 de cetățeni străini au fost emise hotărâri de respingere a cererilor de acordare a unei forme de protecție internațională.

Acțiunile polițiștilor de imigrări de prevenire şi combatere a şederii ilegale şi muncii nedeclarate vor continua și recomandăm cetățenilor străini să respecte legalitatea șederii în România și măsurile dispuse de autorități în eforturile de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult