fbpx

Autobuzele TransBus și-ar putea relua, chiar de la 1 martie, cursele până la Mătești

primar maracineniVeste bună pentru locuitorii comunelor Mărăcineni și Săpoca. Chiar de săptămâna viitoare ar putea fi reluate cursele de autobuz pe linia 2, până la Mătești. Consiliul Local al municipiului Buzău și-a dat joi acordul pentru introducerea în acționariatul SC TransBus SA a consiliilor comunelor Săpoca și Mărăcineni, prin cumpărarea unei acțiuni fiecare – în valoare de 2,5 lei -, transformând astfel societatea municipală de transport dintr-un operator urban în unul regional.

Primarii de la Mărăcineni și Săpoca, Constantin Dumitru, respectiv Iulian Manea, au luat parte la ședința ordinară a CLM Buzău pentru a pleda pentru proiectul asocierii, singura cale de a rezolva criza transportului localnicilor din cele două comune, dar nu i-au putut convinge pe deplin pe consilierii PNL care s-au abținut la vot. Chiar și așa propunerea a trecut.

Urmează ca mâine (n.r. astăzi) domnul viceprimar să ia avizul de legalitate de la Prefectură, după aceea se merge la Registrul Comerțului pentru a majora capitalul social la TransBus. Apoi se va face licența de transport și se va echilibra transportul Mărăcineni – Buzău – a declarat Constantin Dumitru, primarul comunei Mărăcineni, după ședința CLM Buzău.

Constantin Dumitru le-a transmis consilierilor buzoieni că reintroducerea în circulație a autobuzelor pe traseul 2 este și în interesul municipiului având în vedere că prin reținerea impozitelor pe salariile miilor de navetiști din cele două comune, obținute la locurile de muncă din Buzău, contribuie la bugetul acestuia.

În calitate de acționari la Trans Bus, cele două consilii comunale vor avea aceleași obligații în subvenționarea transportului pentru elevi ca și Consiliul Local al Municipiului.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult