Autoritățile buzoiene spun că sunt pregătite să facă față iernii. Vom trăi și vom vedea!

Autoritățile buzoiene spun că sunt pregătite să facă față iernii. Vom trăi și vom vedea!Autoritățile buzoiene se bat cu pumnii în piept că sunt pregătite să facă față iernii care bate la ușă. Nu de puține însă ori, zăpezile i-au luat pe nepregătite pe cei responsabili cu deszăpezirea județului astfel că nu este exclus ca filmul să se repete și anul acesta.

La ședința Comitetului pentru Situații de Urgență care a avut loc luni, autoritățile au făcut un plan pe care l-au creionat pe hârtie pentru ca toți cei cu rol în deszăpezirea județului să știe ce au de făcut când vremea va deveni problematică.

Prefectul de Buzău, George Sava, și-a exprimat speranța ca odată cu venirea iernii  unitățile administrative teritoriale să conștientizeze importanța încheierii contractelor de deszăpezire astfel încît să nu mai existe situații similare celor de anul trecut când zăpada a paralizat mare parte din județ. Planul a fost aprobat de toți membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și urmează a fi pus în aplicare la nevoie.

Potrivit prefectului de Buzău, în acest moment, există trei commune care nu încheiate contracte de deszăpezire și nu au nici mijloace proprii sau ajutor din partea agenților economici pentru a acționa în caz de zăpezi însemnate cantitativ. Este vorba despre localitățile Murgești, Mărgăritești și Racovițeni.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult