Bugetarii ar putea să nu primească tichete de masă şi prime de vacanţă nici în 2016

tichet-de-masaTichetele de masă, primele şi voucherele de vacanţă ar putea să nu fie acordate personalului bugetar nici în 2016, iar munca suplimentară va fi recompensată, cu anumite excepţii, numai cu timp liber corespunzător, rezultă dintr-un proiect de OUG care ar putea fi aprobat de Guvern, miercuri.

Potrivit proiectului de ordonanţă, în anul 2016, instituţiile şi autorităţile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii şi a unităţilor prevăzute la art. 100 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.

În bugetele pe anul 2016 ale instituţiilor şi autorităţilor publice nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou, prime de vacanţă şi vouchere de vacanţă personalului din cadrul acestora – se arată în proiectul de act normativ.

De aseamenea, în anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică, se mai menţionează în proiectul de ordonanţă.

În aceeaşi ordonanţă se prevede şi că în anul 2016 munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora, cu excepţia situaţiilor când prin prezenta ordonanţă de urgenţă se dispune altfel.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult