Când frații se ceartă de la o jucărie. Soluția care le aduce înțelegerea

copii-frati-rivalitateDacă ai cel puțin doi copii sau cunoști familii cu mai mulți copii, știi cât de dificile pot fi momentele în care ambii frați vor una și aceeași jucărie. Dacă le poți cumpăra ambilor copii același tip de geacă, același model de bluză de aceeași culoare, însă de mărimi diferite, cu jucăriile este mai greu.

O mare parte dintre conflictele dintre frați și dintre tensiunile care apar zi de zi sunt legate de faptul că, atunci când unul dintre copii pune mâna pe o jucărie, și celălalt vrea să se joace cu exact aceeași jucărie. Daca primul i-o cedează, jucăria devine neinteresantă. Practic, cei doi frați sunt într-o luptă continuă pentru atenția părinților și pentru a se simți mai importanți unul în fața celuilalt. De aici vine și lupta pentru dreptul de a avea un anumit obiect dorit de ambii copii.

Prima condiție pentru a rezolva cu succes un asemenea conflict este ca părintele sau adultul să-și păstreze atitudinea calmă și imparțiala, să vorbească de pe poziția de adult, fără să reacționeze la agitația și poate și plânsetele copiilor.
O a doua condiție este ca adultul să li se adreseze copiilor de la nivelul lor, așezându-se lânga ei și să aibă un contact vizual cu ei.

Având o atitudine calmă și obiectivă, adultul îi spune copilului care are jucăria că și celălalt dorește să se joace cu ea, că iată, îl roagă să-i ofere și lui jucăria și îi propune copilului să se mai joace încă 5 minute, după care să-i ofere și fratelui sau surorii lui jucăria. Apoi se întoarce către celălalt copil, care vrea jucăria, și îl roagă să mai aștepte 5 minute ca fratele/sora lui să se joace cu jucăria, după care i-o va da și lui.

O asemenea abordare rezolvă multe conflicte datorită faptului că nu presupune ca cei mici să renunțe imediat și urgent la activitatea lor, ci le oferă un răgaz pentru a se obișnui cu ideea. În același timp, celălalt copil care este pus în situația să aștepte primește certitudinea că așteptarea sa va fi răsplătită, astfel încât găsește răbdarea necesară.

După ce este aplicată de mai multe ori, copiii știu că se vor regăsi pe rând în ambele roluri și înțeleg și acceptă mai ușor situațiile.

Astfel, ceea ce obișnuiau să fie certuri pentru jucării se transformă în ocazii de a manifesta înțelegere și răbdare față de fratele sau sora copilului.

Sursa: centruldeparenting.ro

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult