Muzeul Chihlimbarului va intra într-un proces de modernizare astfel încât, o dată cu asfaltarea drumului dintre Pătârlegele și Colți, zona să devină una cu adevărat atractivă pentru turiști.
Costurile lucrărilor de reabilitare vor fi suportate din fundurile Consiliului Judeţean care a preluat clădirea în care funcţionează Muzeul Chihlimbarului. După modernizare, Muzeul Chihlimbarului va deveni parte a Muzeului Județean de istorie Buzău. Acolo urmează să fie expusă pepita de chihlimbar, de aproape 3,5 kg, extrasă din zona Colți, considerată a fi cea mai mare piesă de chihlimbar din lume, a cărei vârstă depășește cu mult un milion de ani. Estimat la peste 1 milion de euro, rumanitul din patrimoniul Muzeul Județean a fost folosit de vechiul proprietar pe post de proptea la uşă. În 1991, buzoiencei i-a fost spartă casa de la Bucureşti, iar hoţul i-a furat un colier de argint pe care îl avea pe masă şi bulgărelui i-a făcut vânt cu piciorul. De atunci pepita are un mic ciob.
În anul 1998, moştenitoarea bulgărelui de chihlimbar s-a adresat Muzeului Judeţean pentru a vinde „comoara”. După o analiză de laborator care a confirmat autenticitatea, conducerea instituţiei avea să cumpere rumanitul la „un preţ minimal”. Valoarea deosebită a bulgărelui de rumanit avea să fie confirmată la scurt timp, odată cu vizita cercetătorilor de la Muzeul de Istorie din Cracovia, unde se găseşte o secţie importantă dedicată chihlimbarului. Sosiţi în Buzău cu e expoziţie de bijuterii de chihlimbar, polonezii au analizat pepita şi au rămas impresionaţi.
Chihlimbarul este o rășină fosilă provenită din unele specii de pin (pinus succiniferia) având culoarea caracteristică galbenă ca mierea sau de ceară, fiind uneori brun-roșcat sau verde-negru. Cele mai cunoscute varietăți sunt: succinitul (chihlimbarul de Baltica), simetitul (chihlimbarul sicilian), rumanitul (chihlimbar din Carpații României și din Sakhalin, Rusia), burmitul (rășină extrasă în Burma Superioară și prelucrată în China), ajkaitul (rășină fosilă din Ungaria), precum și valchovitul (rășină fosilă din Moravia).
În zona Colți, binecunoscută datorită exploatărilor intensive de chihlimbar de pe vremuri, după o ploaie torențială, încă te mai poți impiedica de bucățele din această piatră prețioasă, dezvelite de șiroaie. Datorită frumuseții sale și a celor peste 160 de nuanțe în care se prezintă, chihlimbarul de la Colţi este considerat a fi cel mai valoros de pe planetă.
Materie primă pentru podoabe în Paleolitic
Chihlimbarul, ca materie primă pentru fabricarea de amulete și podoabe, era deja folosit în Paleoliticul târziu. Cele mai vechi artefacte au fost descoperite în situl de la Meiendorf, în cultura Hamburg.
În Era Mezolitică, chihlimbarul era folosit la prelucrarea de figurine zoomorfe, utilizate ca amulete. Majoritatea obiectelor de chihlimbar din această perioadă provine din descoperiri izolate.
Era Neolitică a reprezentat o perioadă de înflorire a meșteșugului prelucrării chihlimbarului. Primele podoabe de chihlimbar aveau ca model bijuterii cunoscute anterior, realizate din alte materiale. Pe măsura acumulării de cunoștințe referitoare la proprietățile chihlimbarului și la arta prelucrării acestuia, apar modele noi, deosebite, mărgele rotunde sau mărgele în formă de topor cu două tăișuri etc. În Neoliticul târziu, chihlimbarul devine foarte răspândit.
În perioada timpurie a Epocii Bronzului, în locurile unde au trăit grupuri neolitice, producția de articole din chihlimbar înflorește și se dezvoltă în continuare.
Exploatările de la Buzău au început în 1920 și s-au oprit în 1948
Geologul Oscar Helm denumește chihlimbarul românesc, rumanit. Ceea ce îl deosebește de celelalte tipuri este proveniența rășinei din care s-a constituit. Descoperirile acestei rășine semiprețioase au fost întâmplătoare. Cele mai mari cantități s-au obținut însă din zona Buzăului, unde în secolele XIX și XX s-a trecut la exploatarea organizată.
Primele date despre existența chihlimbarului în Munții Buzăului le avem de la contele rus Demidov, care în anul 1837 străbate Valea Sibiciului și Valea Boului.
Marele savant Gheorghe Munteanu Murgoci, fiind impresionat de această rășină semiprețioasă, realizează în anul 1903 studiul geologic „Zăcămintele succinului din România”, prin care a demonstrat științific că rumanitul de la Colți, unic prin culoarea sa neagră, este chihlimbar, nu tămâie, așa cum s-a crezut mult timp.
În anul 1920 începe exploatarea sistematică în 39 de puncte, efectuată de inginerul Dumitru Grigorescu, care obține concesionarea terenului din județul Buzău. Rezultatele bune ale extracției (1923 – 67 kg de chihlimbar; 1924 – 130 kg de chihlimbar; 1925 – 120 kg de chihlimbar) îl determină pe Dumitru Grigorescu să obțină concesionarea și arendarea unor terenuri ambrifere din județul Buzău pentru 50 de ani, până la 28 martie 1973. Exploatarea s-a desfășurat cu săpători din zonă și de peste munți, până la moartea accidentală a lui Dumitru Grigorescu, în 1935. După această dată, extracțiile s-au făcut cu întreruperi până la 3 februarie 1948, când Ministerul Minelor hotărăște închiderea definitivă a lucrului.
Între 1981-1986, Ministerul Minelor și Petrolului din R.S. România organizează o exploatare sistematică condusă de inginerul Liviu Drăgănescu de la Salina Slănic Prahova. Materialul extras a fost distribuit la mai multe instituții, ajungând și în colecții europene. Rumanitul, prin raritatea și frumusețea sa, devine tot mai scump și mai căutat.
La Colți și Sibiciu încă se caută chihlimbar
Frumusețea coloritului, luciul, transparența și raritatea au plasat chihlimbarul, din timpurile îndepărtate, în rândul pietrelor magice, devenind amuletă. Este dificil de trasat o graniță între funcția atotputernică de amuletă și rolul lui în ocrotirea sănătății.
Pentru a pune în valoare obiectele din chihlimbar prelucrat și brut, colectivul de specialiști din cadrul Muzeului Județean Buzău a început în 1979 strângerea de obiecte, reușind, ca la 14 iunie 1980, să deschidă o expoziție cu două secții: obiecte de chihlimbar și etnografie din spațiul comunei Colți. Colecția de chihlimbar conține peste 270 de piese, atât prelucrate, cât și brute.
Ce a purtat Elena Ceaușescu
După cum se știe, în fiecare an, de ziua de naștere a fiecăruia dintre soții Ceaușescu, secretarii de partid ai PCR din fiecare județ se întreceau în a le oferi acestora cadouri care de care mai inedite. Așa s-a întâmplat și în 1986, când mai-marii comuniști din Buzău i-au făcut cadou Coanei Leana un set de bijuterii din chihlimbar, în montură de argint, constând dintr-un medalion, o pereche de cercei și un inel. După revoluție, fostul director al Muzeului Județean le-a recuperat. A fost ușor că erau predate pe inventar, cu număr de înregistrare. Așa au ajuns la muzeul din Colți. Podoabele sunt așezate la loc de cinste, în prima vitrină de cum intri în muzeu.
Cei care vor să ia acasă o amintire, la magazinul de la parterul muzeului pot cumpăra suveniruri din chihlimbar, artificial sau natural 100%, de la niște simple pietricele lipite pe o carte poștală, până la coliere superbe.
Locuitorii din zona Sibiciu și Colți caută și astăzi, precum strămoșii lor, bulgări de chihlimbar, pe cursul apei, după fiecare ploaie și, cu regularitate, primăvara, când cad malurile și vegetația este la început. Conform tradiției, nimeni nu spune exact locul în care a găsit o piatră sau alta, ca să nu poarte blestemul de a nu mai găsi și altădată. Aproape fiecare gospodărie deține câte o piatră, care devine sursă de venit în momente dificile.
