Cine sunt donatorii Spitalului Județean

de Stiri Buzau Media

Donații importante în contul Spitalului Județean în ultima săptămână, după ce societatea civilă și firme buzoiene au reacționat la nevoile celei mai mari unități medicale din județ.

„Având în vedere contextul epidemiologic actual cu privire la infecția cu COVID-19, mai multe organizații, fundații, instituții, s-au alăturat Spitalului Județean pentru a veni în sprijinul cadrelor me­dicale, care, în aceste zile, sunt în prima linie în lupta cu acest virus. Conducerea Spitalului Județean aduce mulțumiri Consiliului Județean Buzău, Fundației Comunitare Buzău, Filialei Crucea Roșie Buzău, Organizației OAMMR Buzău, Ca­merei de Comerț și Industrie Buzău, CONCAS S.A. Buzău, NIKOS IMPEX precum și tuturor reprezen­tanților mediului de afaceri buzoian pentru strângerea de fonduri în vederea achiziției de aparatură medicală și suplimentarea echipamentelor de protecție și dezinfectanți. De asemenea, dorim să mulțumim tuturor celor care doresc să sprijine, prin donații, Spitalul Județean de Urgență Buzău. Protejarea cadrelor medicale este esențială, tocmai de aceea ne dorim suplimentarea stocurilor de echipamente de protecție. Mulțumită generozității dumneavoastră vom putea să achiziționăm aparatură medicală și echipamente de protecție, atât de utile în această perioadă. Mulțumim tuturor pentru susținere, implicare, gestul mărinimos de caritate și vă dorim sănătate!”, a transmis managerul Claudiu Damian.

Listei de mai sus s-a adăugat, la sfârșitul săptămânii trecute, S.C. DELSAN PROD, deținută de un cetățean turc, care a donat Spitalului Județean de Urgență Buzău suma de 40.000 de euro pentru achiziția unui aparat de ventilație mecanică, pentru secția A.T.I. În aceste zile, au mai existat și alte ajutoare venite din partea sponsorilor, unele prin intermediul organizațiilor neguvernamentale, care au ajutat Spitalul Județean, fie prin donații, fie prin achiziția de echipamente medicale.

Șeful UPU – SMURD Buzău, Adrian Zoican le-a mulțumit, de asemenea, buzoienilor și îi îndeamnă să susțină în continuare eforturile cadrelor me­dicale din unitatea medicală prin donații în bani sau materiale sanitare către Spitalul Județean de Urgență.

„Mulțumesc celor care sunt alături de noi în aceste clipe grele pentru medicină, pentru comunitate. Cei care au înțeles să stea acasă ne ajută foarte mult, pentru că așa se împiedică răspândirea acestei boli. Mulțumesc celor care au înțeles să fie alături de noi prin sprijin direct, care au făcut donații în bani sau donații de materiale sanitare. Cei care doresc să facă donații pot să completeze un formular unde este trecut contul spitalului și eventual să treacă secția UPU –SMURD. Vă mulțumesc. Stați acasă!”.