fbpx

Cîrjan Sorin: Nu este cazul să ne panicăm, NU SE INCHIDE ORAȘUL!

Un nou zvon se răspândește cu repeziciune prin oraș și face “victime” printre râmnicenii dispuși să accepte cu ușurință informatii venite de la colțul străzii.

S-au împlinit deja două luni de la declanșarea acestei crize, perioadă în care bursa zvonurilor a fost alimentată zi de zi de știri false care au avut rolul de a stârni panică și nemulțumire în rândul râmnicenilor!

Ținta erau autoritățile locale, în frunte cu primarul, care erau considerate vinovate de fel de fel de culpe, toate dovedindu-se minciuni gogonate.

Să ne amintim câteva:
– știrea și filmările care prezentau o ambulanță care a adus primul pacient la Râmnicu Sărat și anunțau transformarea orașului într-un focar de infecție (la sesizarea autorităților locale a fost deschis dosar penal împotriva autorilor);
– informațiile FALSE despre faptul că nu există materiale de protecție în spital și din această cauză mai multe persoane din personalul medical s-au infectat;
– știrile FALSE care prezentau faptul că primăria nu susține financiar spitalul, aceasta fiind cauza lipsei materialelor și medicamentelor din spital când realitatea era alta;
– Știrile FALSE conform cărora Spitalul Municipal a fost transformat în spital COVID din cauza primarului, când în realitate decizia a fost luată de către Ministerul Sănătății fără o minimă consultare a autorităților de la Râmnicu Sărat;

Acum se minte că au explodat cazurile de infecție în oraș și Râmnicu Sărat va fi carantinat – FALS!

Este adevărat că de câteva zile, după ce Guvernul a anunțat măsurile de relaxare, sunt tot mai mulți aceia care nu mai respectă nicio regulă. Este adevărat că sunt câțiva râmniceni infectați, dar aceștia au contactat virusul la locul de munca, în alte localități.

Acesta a fost motivul pentru care am contactat astazi Direcția de Sănătate Publică Buzău și am cerut precizări cu privire la situația din orașul nostru. Mi s-a comunicat, și vom primi și o adresă în acest sens, că nu trebuie să facem nimic în plus, ca autorități, ci doar să continuăm măsurile pe care le-am aplicat până acum.

Știrea este FALSĂ, este evident lucrul acesta, însă realitatea, cea care m-a determinat ieri să fac o postare prin care am atras atenția asupra efectelor relaxării noastre, trebuie să ne dea de gândit!

Le mulțumesc tuturor acelora care și-au exprimat opțiunea la sondajul de opinie lansat ieri, chiar și acelora ale căror reacții nu au fost potrivite ca limbaj și atitudine! Dincolo de toate speculațiile, rămâne cred rezultatul, aproximativ 73 % din cei aproape 1000 de respondenți dovedind RESPONSABILITATE și DISCIPLINĂ. Sunt exact cuvintele care trebuie să ne caracterizeze și pe viitor pe toți râmnicenii pentru a nu ajunge în situația nedorită ca localitatea să devină un focar de COVID-19!

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult