fbpx

Claudiu Constantin, primarul comunei Lopătari: Săptămâna trecută am făcut prima serie de întâlniri prin satele comunei

În cadrul lor cetățenii au putut discuta direct, față-n față, la ei acasă, cu conducerea Primăriei Lopătari. Este un gest de normalitate din partea noastră – avem de gând să facem aceste întâlniri regulat pentru a veni cât mai aproape de nevoile voastre.

Cu toate că nu putem rezolva toate cererile într-un timp scurt, le avem pe toate în vedere și încercăm să le abordăm în funcție de priorități și resursele disponibile. Ne bazăm pe sprijinul vostru în rezolvarea lor – foarte curând vă vom prezenta un prim proiect care a rezultat din buna colaborare dintre Primărie și cetățeni.

Săptămâna s-a încheiat cu o acțiune de ecologizare la care cetățenii din Plaiul Nucului ne-au invitat în cadrul întâlnirii de acolo. Am răspuns pozitiv și am avut o primă incursiune în jurul satului care s-a soldat cu câțiva saci buni de gunoaie strânse. Vom răspunde la fel oricui vrea să organizeze același lucru la el în sat. Mulțumim consilierului Cristinel Buna pentru organizare.

Împreună scoatem comuna Lopătari la lumină din toate punctele de vedere. Vă așteptăm alături de noi!

Claudiu Constantin

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult