fbpx

Continuă acţiunile cu efective mărite pe raza judeţului Buzău

În data de 5 mai a.c., polițiștii au organizat și desfășurat acțiuni cu efective mărite, pe raza municipiilor Buzău şi Râmnicu Sărat, oraşelor Nehoiu, Pătârlagele, Pogoanele şi comunelor arondate Secţiilor de poliţie rurală Beceni, Merei, Pârscov, ce a avut drept scop creșterea gradului de siguranță publică și prevenirea criminalității în toate formele ei, precum și verificarea măsurilor legale impuse prin ordonanțele militare.

Astfel, au fost legitimate peste 680 de persoane,  au fost controlate aproximativ 250 de autovehicule și a fost verificată activitatea economică a 34 agenți comerciali.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale, dintre care 58 au fost pentru nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare, 25 pentru abateri la Codul Rutier, 4 pentru nerespectare prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 6 pentru abateri de la prevederile altor acte normative.

Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de peste 81.000 de lei.

Două persoane cu vârste de 24 și 40 de ani s-au ales cu dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, fapte prevăzute și pedepsite de art.322 și art.323 din Codul Penal, întrucât aceștia au prezentat polițiștilor adeverințe de angajator care nu corespundeau realității.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi vă recomandăm să vă limistați deplasările în continuare și doar în situații excepționale, prevăzute de lege, să părăsiți locuința!

Ordonanțele militare sunt încă în vigoare iar încălcarea lor implică aplicarea de sancțiuni!

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult