Copilul nu te ascultă? Iată 25 de mici tehnici pe care le poți folosi imediat atunci când copilul nu te ascultă

copiii-nu-se-educa-prin-violenta-afla-cum-poti-sa-ii-faci-pe-cei-mici-sa-te-asculteVestea bună este că fiecare dintre ele are puterea de a te face mai auzit de către copil.

  1. Probabilitatea ca micuțul să te asculte crește cu mult dacă stabilești contactul vizual cu el și dacă te afli la același nivel cu el, cum ar fi atunci când stați amândoi asezați sau, dacă sunteți în picioare, când te așezi la nivelul lui.
  2. Spune-i pe nume.
  3. Vorbește în propoziții scurte și exprimă-te cât mai clar. Este cu atât mai important să faci acest lucru la inceputul discuției. Cu cât vei vorbi mai mult, cu atât mai puțin te va asculta copilul atât acum, cât și în viitor.
  4. Alege cuvintele simple, cât mai scurte. Vorbește la fel ca și micuțul. Va fi mai dispus să te asculte.
  5. Roagă-l pe copil să repete rugamintea ta, ce are de făcut.
  6. Reformulează cerințele făcându-i propuneri pe care să nu le poată refuza. De exemplu: Îmbracă-te ca să mergem afara să ne jucăm.
  7. Alege exprimările pozitive în locul celor negative. În loc de „Nu e voie să alergi prin casă” e de preferat să spui „Prin casă mergem, iar alergăm în voie pe afară”.
  8. Atunci când vrei să-i ceri ceva copilului, începe cu „vreau să…”, „mi-ar plăcea să…”. Copiilor le place să-și surprindă plăcut părinții, însă nu suportă ordinele. Aceasta este o modalitate de a împăca cele două aspecte.
  9. Este mai bine să spui „Atunci când vei…, atunci…” sau „După ce vei…, atunci”, decât „Daca tu…, atunci”. În felul acesta, nu-l lași să nu te asculte, cu condiția să-i oferi o activitate plăcuta în a doua parte a frazei. De exemplu: După ce te vei spăla pe dinți, vom începe să citim cărticica.
  10. Vorbește despre ceea ce îți dorești tu, distrage-i atenția. În loc să strigi din bucătărie „Hai repede la masă!” în timp ce copilul se uită la desene animate, du-te la el, stai alături de el câteva minute și, în timpul pauzei publicitare, mergeți împreună la bucătărie să mâncați.
  11. În cazul copiilor mici, care sunt și cei mai încăpățânați, funcționează și soluția de a-i oferi un anumit tip de opțiuni: „Vrei mai întâi să îmbraci pijamaua sau să te speli pe dinți?”, „Preferi căciula roșie sau pe cea albastră?”
  12. Atunci când pui întrebări, ține cont de vârsta copilului. De regula, un copil de 3 ani nu va putea răspunde la întrebarea „De ce ai făcut asta?”. O variantă mai bună ar fi: „Hai să discutăm despre ce s-a întâmplat”.
  13. „Te rog” și „Mulțumesc” sunt cuvinte care trebuie folosite de toată lumea. Dacă îl înveți pe copil să le folosească, aceste cuvinte trebuie să se regăsească și în discursul tău.
  14. Din punct de vedere psihologic, este corect să spui, în loc de „Tu trebuie…”, „Vreau ca tu…”. Iar, dacă întrebarea presupune și o variantă de răspuns negativ, poți pur și simplu să ceri direct: „Ia-ți, te rog, paltonul”, în loc de „Ai putea să-ți iei paltonul?”
  15. Lasă-i copilului biletele amuzante prin care să-i reamintești diferite lucruri pe care le uită. Este o modalitate creativă de a comunica cu cel mic.
  16. Cu cât strigă mai tare copilul, cu atât mai calm ar trebui să vorbești. Mai poți spune, uneori, și „Te înțeleg” sau „Cum te pot ajuta?”
  17. Mai întâi, așteaptă să se liniștească, apoi începe să-i vorbești. Când este agitat sau tensionat, sunt prea puține șanse să perceapă ce spui.
  18. Din când în când, este necesar să repeți lucrurile pe care le-ai mai spus. În special copiilor mici le este greu să țină minte anumite lucruri. Dar, pe măsură ce cresc, va fi nevoie să faci asta tot mai rar.
  19. Permite-i copilului să-și termine gândul, să spună fraza până la capăt.
  20. Dă-i sarcini exprimate sub forma unor poezioare cu rime.
  21. Atunci când îi refuzi ceva, oferă-i o alternativă: „Deocamdată nu poți merge singur în parc, dar te poți juca cu prietenii tăi din curtea vecină”.
  22. Spune-i copilului din timp ce urmează, astfel încât să aibă timp să se pregătească: „Ne pregătim de plecare. Ia-ți rămas bun de la jucăriile tale”.
  23. Evită întrebările închise, la care poți primi răspunsuri de „da” sau „nu”. Mai ales când este vorba de copii mai puțin comunicativi, este indicat să folosim întrebările deschise. De exemplu, în loc de „Totul a fost bine astăzi la școală?”, îl poți intreba pe copil „Ce ți-a plăcut cel mai mult astăzi la școală?”
  24. Vorbește-i copilului despre cum te simți și cum te fac să te simți anumite comportamente ale sale. Copiii nu-și doresc să le facă rău părinților. De exemplu, „Atunci când suntem în supermarket și pleci de lângă mine, mi-e frică să nu te pierd în mulțime”.
  25. 25. În situația în care nu ai reușit să-l convingi pe copil, nu schimba brusc tonul și nu încheia spunând „Gata! Am încheiat discuția!”. Ai putea spune, în schimb, pe un ton calm și încrezător: „Nu mă voi răzgândi în privința acestui lucru. Îmi pare rău”.

Sursa: centruldeparenting.ro

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult