COTAR solicită o anchetă pe piaţa RCA

de Stiri Buzau Media

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită instituţiilor statului să ancheteze piaţa de asigurări obligatorii RCA din România care, potrivit organizaţiei, a devenit o mare problemă socială care afectează peste 8 milioane de români.

„Asistăm, de o lună, la cel mai mare faliment din istorie, pe piaţa de asigurări din România, la o creştere iraţională a preţurilor RCA şi la o conduită din ce în ce mai abuzivă a societăţilor de asigurări, când vine vorba despre plata despăgubirilor. Peste aceste probleme se suprapun cele legate de creşterea uriaşă a preţurilor la energie – gaze naturale şi curent electric – exact ca evoluţia preţului RCA din ultimele săptămâni. Întrebarea pe care şi-o pune orice cetăţean captiv al acestei ţări, obligat să cumpere aceste produse şi care plăteşte taxe şi impozite, în speranţa că instituţiile româneşti lucrează ca să îi protejeze interesele: ANRE, DNA, Consiliul Concurenţei şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Au eşuat lamentabil! România trece prin cea mai abruptă criză a disoluţiei autorităţilor din istorie”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Potrivit unui comunicat de presă al Confederaţiei instituţiile care au ignorat această problemă până acum – Guvernul, Consiliul Concurenţei, Direcţia Naţională Anticorupţie, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor – sunt responsabile de dezastrul din piaţa de asigurări RCA din România.

Sursa: presshouse.ro

 

Știri despre: ,