Cursurile de prim ajutor ar putea deveni obligatorii in scoli. Proiectul, în dezbatere la Camera Deputaților

de Stiri Buzau Media

12347679_670318326443546_1459300892680052532_nSunt șanse mari ca de anul viitor cursurile de prim ajutor să devină obligatorii în școli. Cel puțin, asta prevede un proiect de modificare a Legii Educației, aflat în dezbatere în Camera Deputaților.

Inspectoratele școlare susțin că a venit timpul ca școala să formeze competențele elevilor care trebuie să fie capabili să se descuce în situații limită.
Aproximativ 70.000 de români mor în fiecare an pentru că nu sunt resuscitați la timp, deoarece românii nu sunt informați. Iar această informare, educare, începe sau cel putin ar trebui să înceapă din școli. Însă în România sunt puține școlile în care s-a făcut măcar o dată un curs de prim ajutor.
Un astfel de curs, dacă ar deveni obligatoriu, de practică ar trebui să se ocupe medicii, spun cei din sistemul de urgență. Inspectoratele școlare pregătesc deja terenul și își propun să îi trimită în primul rând pe dascăli să ia lecții de prim ajutor.
În cazul în care va fi aprobat, proiectul ar putea intra în vigoare din 2016.

Sursa foto: adevarul.ro

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns