Descoperire unică lângă Vulcanii Noroioși: vipera de stepă!

de Stiri Buzau Media

Descoperire extraordinară, pe dealurile din județul Buzău! Este vorba despre cea mai rară specie de viperă din România, vipera de stepă, care a fost găsită de un grup de biologi şi fotografi de natură, în județul Buzău, în apropierea Vulcanilor Noroioşi. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Asociaţiei Ținutul Buzăului, care au explicat că descoperirea a fost făcută în timpul unei expediții pe dealurile din Buzău, în apropiere de Vulcani.

Descoperirea este cu atât mai umitoare cu cât, până acum, pe baza datelor herpetologilor, se știa că, în România, vipera de stepă se mai întâlnea în doar 3-4 habitate din judeţele Iaşi şi Vaslui, precum şi în trei habitate din Delta Dunării.

Vipera de stepă este o subspecie de viperă unică în lume, deoarece are un bagaj genetic unic, diferit de al tutoror celorlalte subspecii de viperă. Ea are talie mică, iar adulţii nu depăşesc 50-60 centimetri. Vipera de stepă are veninul mai slab decât celelalte vipere din ţara noastră, efectul muşcăturii fiind echivalent cu cel al înţepăturii unei viespi. Cu toate acestea, mușcătura poate fi periculoasă pentru cei care au alergie.

Pe lângă vipera de stepă, participanţii la expediţia din zona Vulcanilor Noroioși au identificat alte 5 specii de şerpi din 10 câte sunt cunoscute în România.