Deţinătorii legali de arme şi muniţii, verificaţi de poliţişti

de Stiri Buzau Media

arme-si-munitiiPolițiștii au efectuat în ultimele zile ample verificări la deținătorii de arme și muniții. Astfel, numai în ziua de 24 noiembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat şase controale pe raza comunelor Podgoria şi Topliceni, pentru verificarea modului în care deţinătorii de arme şi muniţii respectă prevederile legale privind asigurarea şi păstrarea armelor deţinute.

În urma verificărilor efectuate la un bărbat de 36 de ani din comuna Podgoria, deţinător legal de armă şi muniţie neletală, poliţiştii au stabilit că acesta nu a predat arma de autoapărare pe care o deţinea legal, la un armurier autorizat, în termen de 10 zile de la data expirării valabilităţii permisului de armă.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” conform Codului Penal, iar arma şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Totodată, s-a luat măsura anulării dreptului de deţinere port şi folosire arme şi muniţii neletale.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns