Direcția pentru Agricultură Județeană Buzău – Anunț

de Stiri Buzau Media

În această perioadă Direcția pentru Agricultură Județeană Buzău derulează schemele de ajutoare de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, pentru care au fost depuse pana în prezent un numar de 532 de cereri, și pentru aplicarea Programului de susținere a producției de usturoi, program accesat de un numar de 57 de producători agricoli din Județul Buzău.

Specialiștii instituției continuă în aceste zile verificările pe teren în baza notificărilor scrise transmise de beneficiari. Până în prezent, un numar de 20 de producători agricoli sunt prezenți cu tomatele din producția proprie în piețele agroalimentare din județ.

Reamintim producătorilor agricoli interesați că depunerea cererilor pentru accesarea celor două ajutoare de minimis se poate face până la data de 15 mai 2020.

Totodata, în perioada imediat următoare vor fi demarate controale în depozite, piețe agroalimentare, rețele de comercializare din județ. Controalele vor viza verificarea respectării prevederilor Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, dar și controlul loturilor de legume și fructe expuse la comercializare sub aspectul calității și conformității cu standardele de comercializare prevăzute de legislația comunitară și națională aplicabilă în sectorul legume-fructe.

Vor fi prelevate probe din loturile de legume și fructe în vederea depistării prin analize specifice a nivelului reziduurilor de pesticide în scopul garantării siguranței alimentare a consumatorului. O atenție deosebită va fi acordată etichetării corecte a produselor oferite spre vânzare, precum și existenței documentelor fiscale de provenientă care să ateste originea și trasabilitatea acestora.

 

Director executiv D.A.J. Buzău,

Dr. ing. Florea Cosmin Nicolae