Doar învăţătoarea a fost sancţionată pentru serbarea horror de la Şcoala 6. Motivul: a publicat înregistrarea pe Facebook

copii-scoala-clasaAncheta în cazul serbării horror de la Școala numărul 6 din oraşul Buzău s-a finalizat. După ce o comisie a analizat imaginile, a vorbit cu părinții, profesorii și copiii, s-a ajuns la concluzia că vinovată se face doar învățătoarea. Prin urmare, Inspectoratul Școlar i-a dat cadrului didactic un avertisment, dar nu pentru impactul emoţional pe care serbarea l-a avut asupra elevilor săi, ci pentru că învăţătoarea a postat imaginile pe Facebook.

Măsurile în acest caz s-au redus la aplicarea unui avertisment pentru învăţătoarea care a postat înregistrarea pe internet. Învăţătoarea nu a postat întreg materialul, numerele prezentate copiilor au fost mai multe, unele chiar cu caracter educativ, de fapt, cadrul didactic nici nu a realizat că ar putea fi un număr care ar fi putut afecta emoţional copiii, mai ales că elevii au fost instruiţi înainte de serbare şi li s-a comunicat ce urmează să se întâmple. Dar din discuţii şi din analiza pe care a realizat-o Inspectoratul Şcolar, împreună cu cadrele didactice faţă de elevi şi părinţi a reieşit că aceştia nu s-au confruntat cu niciun fel de problemă, din contra copiii ţipau de bucurie în acea înregistrare şi nicidecum de spaimă – a declarat Daniela Palcău, inspector şcolar adjunct.  

În preajma sărbătorilor de iarnă, copiii unei clase de la Școala numărul 6 au avut parte de un spectacol horror. Atunci, un iluzionist le-a pregătit câteva numere de magie elevilor, folosind în recuzita sa o sabie cu care spunea că va tăia mâna unui copil sau șerpi pe care îi plimba prin fața copiilor. Pe fundal se aud doar țipete, dovadă că elevii nu au fost prea încântați de reprezentația iluzionistului. După ce filmarea a fost postată pe facebook și mai mulți părinți s-au plâns de scenele vizionate de copiii lor, Inspectoratul Școlar a demarat o anchetă.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult