fbpx

FC Buzău învinge la Miercurea Ciuc și devine o candidată certă la lupta pentru promovare

 

O nouă victorie pentru FC Buzău, în liga a 2-a de fotbal! Echipa din Crâng a reușit, ieri, a opta victorie consecutivă, cu Csikszereda, la Miercurea Ciuc.

Trupa lui Cristi Pustai a deschis scorul repede, prin Chică-Roșă, atacantul împrumutat de la Botoșani reușind să profite de o nesincroniare a fundașilor centrali adverși și să finalizeze cu stângul.

Gazdele au reușit să egaleze chiar înainte de pauză, prin Lorant Kovacs. Fotbalistul împrumutat de la Sepsi a profitat de o carambol în careul buzoian, după o lovitură liberă laterală. Tot Csikszereda a punctat și după pauză, prin același Kovacs. Mijlocașul a reluat în plasă după ce portarul Stoian a ezitat să atace un balon centrat pe jos, a întârziat să degajeze dându-i ocazia fostului mijlocaș de la U. Cluj să reia nestingherit în poarta buzoiană.

Zamfir, fundașul dreapta al Buzăului, a scos un penalty în minutul 67, iar lovitura de pedeapsă a fost transformată de Pațurcă.

Pe final, FC Buzău a forțat victoria, reușind să obțină toate cele trei puncte după execuția de generic a fundașului uruguayan Ariel Lopez, același care adusese egalarea în partida de cupă cu Academica Clinceni. Urcat în atac, Lopez a reluat din vole, de la 20 de metri, după o deviere a lui Chică Roșă.

În urma succesului de ieri, FC Buzău și-a consolidat poziția a șasea în clasament, loc de play-off. Etapa viitoare, pe Stadionul din Crâng, elevii lui Cristi Pustai îi vor primi pe cei de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult