fbpx

Femeia venită din Italia cu suspiciune de coronavirus a fost transferată la centrul de carantină de la Arbănaşi

Femeia care a venit din Italia după ce a intrat în contact cu o persoană ce prezintă semne de îmbolnăvire cu coronavirus, a fost transferată în noaptea de duminică spre luni în tabăra de la Arbănaşi, unde autorităţile buzoiene au decis că sunt condiţii pentru a fi izolaţi suspecţii de coronavirus. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Denisa Irimia, transferul s-a realizat în condiţii de siguranţă, iar femeia va fi supravegheată deocamdată de un asistent din cadrul DSP Buzău. Femeia nu prezintă semne de boală la acest moment.

La Arbănaşi, pacienta are asigurate apă, hrană, produse de igienă şi asistenţă medicală permanentă.

De asemenea, în zonă acţionează preventiv un echipaj de jandarmi, mai ales că primarul şi localnicii şi-au exprimat deja nemulţumirea în legătură cu deschiderea centrului de carantină în localitatea lor. Ei au ameninţat cu proteste şi au făcut şi o petiţie pe care au lansat-o pe internet, spunând că fosta tabără de la Arbănaşi nu corespunde unor norme minime de igienă, nu ar avea reţea de apă potabilă, împrejmuirea nu ar fi securizată, iar clădirile nu ar fi compartimentate pentru a fi pregătite pentru astfel de situaţii.

În aceste condiţii, oamenii alături de primarul lor au apreciat că înfiinţarea unui centru de carantină în fosta tabără este o decizie nepotrivită, un real pericol atât pentru pacienţi cât mai ales pentru locuitorii din Beceni şi de pe Valea Slănicului.

Sursa: news.ro

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult