fbpx

Fostul Spital Brătianu va fi redeschis în august

Clădirea emblematică a municipiului Buzău, fostul Spital Brătianu, de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, este la un pas de redeschidere, după reabilitarea sa în cadrul proiectului cu finanțare europeană derulat de Consiliul Județean Buzău. Lucrările ar urma să se încheie pe 20 august 2021 și au costat aproape 18 milioane de lei.

În urma amplelor lucrări de reabilitare, interiorul clădirii este complet schimbat. Scara interioară a fost demolată și înlocuită cu una nouă, iar pereții au fost consolidați.

La finalul lunii august, clădirea urmează a fi dată în folosință ca Centru Cultural, în care va funcţiona un centru muzeal unde vor avea loc şi activităţi culturale: spectacole, lansări de carte sau diferite alte evenimente artistice. De asemenea, de jur împrejur, va fi amenajată o grădină publică, cu o fântână arteziană şi băncuţe, unde buzoienii se pot relaxa în timpul liber. Deși va avea o față complet nouă, clădirea Spitalului Brătianu își va păstra inițialele de la intrare, elementele arhitectonice simbolice și chiar magnoliile din față. Lucrările de reabilitare sunt executate de o echipă de muncitori din Vietnam.

Clădirea fostului spital a fost inaugurată în 1896 și a fost cea mai mare unitate sanitară din municipiu până în anii 1970, când s-a inaugurat Spitalul Judeţean Buzău. La început, Brătianu a avut 30 de paturi si a funcţionat ca spital mixt. A servit şi ca spital militar în primul război mondial, iar apoi a fost folosit pentru tratarea bolilor chirurgicale, de ochi şi la naşteri. Ultima dată a fost renovat în 1935, când i s-a construit un etaj în partea centrală a clădirii. După inaugurarea Spitalul Judeţean, în clădirea de pe bulevardul Nicolae Bălcescu au funcţionat secţiile exterioare de Oftalmologie şi ORL. După anul 2000, unitatea sanitară a fost închisă şi lăsată să se degradeze.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult