FOTO / Câteva sute de buzoieni au participat la reconstituirea Micii Uniri de la Muzeul Județean

Câteva sute de buzoieni au participat vineri, 24 ianuarie, la manifestările organizate de Teatrul George Ciprian Buzău şi Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău în parteneriat cu Divizia 2 Infanterie „Getica” şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Buzău, sub egida Consiliului Judeţean Buzău în cadrul celei de-a cincea ediţii a evenimentului „Hai să dăm mână cu mână la Muzeul Judeţean”.
Alături de momentul principal al evenimentului, „Cea mai mare Horă a Unirii jucată la Buzău”, organizatorii au pregătit și în acest an momente speciale, ale muzicii reprezentative a Diviziei 2 Infanterie „Getica”.
Totodată, organizatorii au pregătit și în acest an momentele de reconstruire istorică reprezentate de sosirea delegației unioniste compusă din Domnitorul Alexandru Ioan Cuza și suita sa, dar și a Domnitorului Mihai Viteazul, cel care a realizat prima Unire a Principatelor Române, precum și a Regelui Ferdinand I, cel care a desăvârșit Unirea României.
Un moment deosebit a fost și spectacolul folcloric susținut la finalul activității de către membrii Ansamblului Folcloric „Plaiurile Mioriței”.
Toți buzoienii participanţi la acest eveniment de sărbătoare, de o importanţă deosebită atât pentru că a reprezentat un prim pas în făurirea României moderne cât şi pentru faptul că Buzăul a avut onoarea de a întâmpina şi găzdui primul domn al Principatelor Unite au înţeles cum Actul istoric de acum 161 de ani a reprezentat o etapă crucială pentru evoluţia României moderne pentru că noi militarii, noi românii, am fost uniţi în jurul idealurilor naţionale şi în jurul interesului acestei ţări în toate momentele de cumpănă ale istoriei„, au transmis organizatorii.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult