FOTO / Mii de buzoieni la parada militară de 1 Decembrie de pe Calea Eroilor

de Stiri Buzau Media

Aproximativ 6000 de buzoieni au sărbătorit Ziua Națională a României, sărbătoarea de suflet a tuturor românilor, prin participarea la parada militară organizată de autorități pe Calea Eroilor cu defilarea personalului și a tehnicii militare a MApN și a instituțiilor din MAI.
Ceremonia din acest an a fost organizată de către Garnizoana Buzău în colaborare cu Instituția Prefectului, Consiliul Județean și Primăria Municipiului Buzău.
Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului Național al României de către Corala bărbătească ortodoxă „Credo in Deo” și ceremonialul religios, urmate apoi de premierea elevilor participanți la concursul de istorie „1 Decembrie – Ziua Națională a României”, organizat de către Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” cu sprijinul Consiliului Județean Buzău.
Defilarea a fost deschisă, în premieră în acest an, de către aviația militară buzoiană, căreiau i-au urmat cei aproximativ 600 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale și celelalte instituții din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, cu peste 70 de mijloace tehnice și circa 10 aeronave.

După paradă, buzoienii s-au îndreptat spre parcul Crâng acolo unde s-a servit tradiționala fasole cu cârnați.  Circa 3000 de buzoieni au asistat la un spectacol folcloric susținut de artiștii Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău, în timp ce pofticioșii au așteptat la coadă, ordonat, pentru a servi bucatele tradiționale, oferite de Consiliul Județean.