FOTO/Sute de persoane au vizitat duminică o expoziţie de tehnică şi echipamente militare organizată de cu prilejul Zilei Armatei

de Stiri Buzau Media

Sute de persoane au vizitat duminică o expoziţie de tehnică şi echipamente militare organizată de Garnizoana Buzău cu prilejul Zilei Armatei Române.

După ce în săptămâna anterioară, în același context celebrativ, s-au desfășurat activități în cadrul programului „Armata în școli”, în perioada 20-25 octombrie, Divizia 2 Infanterie „Getica”, în colaborare cu Primăria municipiului Buzău, Consiliul județean și Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” organizează o serie de manifestări dedicate publicului larg.

Duminică, în Parcul Crâng din municipiul Buzău, a avut loc o întâlnire interactivă între militari și cetățenii orașului, constând într-o expoziție cu tehnică militară la care am beneficiat și de prezența colegilor noștri de la structurile județene de jandarmerie și poliție, o expoziție de carte a Editurii militare, prezentarea ofertei educaționale a Ministerului Apărării Naționale, o paradă a costumelor militare și civile de epocă, precum și un program artistic elaborat.

Pe toată perioada desfășurării activităților, muzicile militare reunite ale garnizoanei Buzău, Brigăzii 1 Mecanizate „Argedava” și ale Brigăzii 282 Blindate „Unirea Principatelor” au întreținut atmosfera cu un repertoriu bogat, un program artistic de promenadă alcătuit din marșuri, polci, valsuri, piese din folclorul național și muzică de big-band.

Au mai încântat numerosul public prezent, cu cântecele și dansurile lor, copiii Liceului de Arte „Margareta Sterian”, conduși de profesorii Gina Grădinariu-Ghițău și Corneliu Vișan, cei ai Palatului Copiilor, filiala Berca, conduși de profesoara Flori Popescu, precum și ansamblul „Balada” al Liceului Tehnic Buzău condus de profesoara Carmenuța Tănase.

În perioada 21-24 octombrie vor avea loc concerte zilnice ale muzicilor militare, precum și festivitățile organizate în data de 25 octombrie.