fbpx

,,Iazul Morilor”, deschis astăzi în prezența a sute de buzoieni și oficialități

 

Parcul ,,Iazul Morilor”, una dintre cele mai ample investiții demarate de Primăria Buzău în ultimii ani, a fost inaugurat astăzi, în prezența a sute de buzoieni, dar și a numeroase oficialități locale și parlamentari.

Odată cu deschiderea parcului ,,Iazul Morilor”, tronsonul străzii Frăsinet, dintre centrele comerciale și biserica Sfântul Ștefan, s-a schimbat complet la față. Pe această arteră s-au amenajat un părculeț cu alei și băncuțe, două lacuri cu o moară de apă, funcțională, o cafenea culturală, dar și o mini-parcare pentru vizitatori.

Cu ocazia inaugurării proiectului ,,Iazul Morilor”, autoritățile au lansat și o carte de istorie a Buzăului, ,,Iazul Morilor – Leagănul civilizației buzoiene”, având trei autori: Marius Nicoară, Costel Vînătoru și Valeriu Nicolescu. Iazul Morilor, atestat documentar la 1525, a fost motorul de dezvoltare socio-economic, multe sute de ani, pentru orașul Buzău.

Valoarea totală a lucrărilor de pe strada Frăsinet este de aproape un milion de euro, bani obținuți de Primăria Buzău printr-un credit bancar. Primarul Constantin Toma spune că municipalitatea pregătește, în aceeași  zonă, un alt proiect care prevede noi amenajări, între care și o parcare subterană.

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult