Începând cu această săptămână, Trans Bus a început implementarea sistemului electronic de taxare a titlurilor de călătorii (E-ticketing)

de Stiri Buzau Media

Sistemul de e ticketing poate fi considerat, alături de sistemul de management al flotei, un pilon foarte important al eforturilor de modernizare pe care Primăria Municipiului Buzău în colaborare cu Trans Bus le fac din anul 2017, pentru îmbunătățirea substanțială a calității transportului public local.

Prin implementarea sistemului de taxare electronică urmărim eficientizarea activității de transport public local, alocarea mai eficientă a resurselor, cu efect direct al creșterii calității serviciului oferit călătorilor.

Etapele operaționalizării sistemului de taxare electronică sunt:

Prima etapă va demara în această săptămâna, prin transpunerea abonamentelor actuale pe noul suport (card contactless) pentru categoriile de călători ce beneficiază de gratuități/reduceri pe transportul public local (elevi, pensionari,etc) în A.D.I. Buzău Mărăcineni.

A două etapă constă în eliberarea cardurilor contactless și pentru călătorii care nu beneficiază de facilități la punctele de emitere și reîncărcare ale Trans Bus, preconizand implementarea acestei etape începând cu luna Ianuarie 2021.

De asemenea, a fost păstrat biletul de călătorie că opțiune de plata a călătoriei, pentru călătorii ocazionali. Noul bilet de călătorie va fi  pe suport de hârtie termică și  va fi validat la validatoarele existente în autobuze.

Mai multe informații legate de sistemul electronic de taxare gășiți pe site-ul www.transbusbuzau.ro

Este obligatorie validarea cardului de transport și a biletului de călătorie la fiecare urcare în autobuz.

Va mulțumim,

Echipa Trans Bus!

Știri despre: ,