fbpx

Invitație la ceremonia ” ÎNTOARCERII INIMII REGINEI MARIA”

Invitație la ceremonia ” ÎNTOARCERII INIMII REGINEI MARIA”Ceremonia „Întoarcerii Inimii Reginei Maria” va avea loc în fața Muzeului Național de Istorie, din Capitală, pe Calea Victoriei, marți, 3 noiembrie, la ora 11:00, se precizează pe site-ul familia-regala.ro.

„Casa Majestății Sale Regelui Mihai 1 invita pe toți cei care doresc să participe la ceremonia Întoarcerii Inimii Reginei Maria. (…) Intrarea va fi liberă pe ambele trotuare, pentru public și pentru presă. Un segment din Calea Victoriei va fi închis, pentru 30 de minute, în vederea desfășurării ceremoniei.

De la Muzeul Național de Istorie a României, Inima Reginei Maria va fi însoțită de militari călare și va parcurge, în mașina de escortă, drumul până la Palatul Regal cu viteză mică, pentru ca toți cei prezenți să se poată înclina în fața acestui simbol național”, precizează Casa Regală.

Ulterior, escorta va pleca la Sinaia, unde Inima Reginei Maria va fi așezată „în locul unde a bătut pentru ultima oară”. Ceremonia de la Pelișor nu va avea caracter public, doar Familia Regală, reprezentanți ai Guvernului, Bisericii și Armatei urmând să participe.

Inima reginei Maria s-a aflat din 1971 depusă la Muzeul Național de Istorie a României, depozitată în condiţii speciale, deși ultima dorinţă a suveranei a fost ca inima sa să se odihnească în capela special destinată în acest scop de la reşedinţa regală din Balcic.

În 1938, după decesul reginei Maria, trupul i-a fost înmormântat la Curtea de Argeş, iar inima a fost transportată la reşedinţa din Balcic. Însă, în 1940, când România a pierdut Cadrilaterul, inima suveranei a fost adusă înapoi în ţară și păstrată la Castelul Bran. Din 1941 până în 1968, inima Reginei Maria a stat în cripta din stânca Măgura Branului, după care timp de trei ani a intrat în administrarea judeţului Braşov.

Cum, și în prezent, Balcicul se află în afara teritoriului naţional, Regele Mihai a decis ca, pentru o perioadă nedeterminată, locul inimii bunicii sale să fie Salonul de Aur, la Castelul Pelișor.

Sursa DCNEWS.RO

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult