MAE: ‘Ungaria va permite cetăţenilor români tranzitarea teritoriului Ungariei dinspre Austria, în intervalul 17 martie ora 21.00 – 18 martie ora 5.00

de Stiri Buzau Media

Autorităţile ungare vor permite cetăţenilor români tranzitarea teritoriului Ungariei dinspre Austria, în intervalul 17 martie ora 21.00 – 18 martie ora 5.00, a transmis, marţi seară, Ministerul Afacerilor Externe, potrivit news.ro.

”Ca urmare a demersurilor întreprinse de Ministerul Afacerilor Externe, autorităţile ungare vor permite cetăţenilor români tranzitarea teritoriului Ungariei dinspre Austria în intervalul 17 martie ora 21.00 – 18 martie ora 5.00, ora Ungariei. Astfel, cetăţenii români vor putea reveni în România pe traseele rutiere indicate de autorităţile ungare, urmând să fie redirecţionaţi către patru puncte de frontieră pentru intrarea în România, respectiv: Nădlac1, Nădlac 2, Borş şi Cenad”, a transmis, marţi seară, Ministerul Afacerilor Externe.

MAE precizează că este vorba de o masură unică, posibilitatea de tranzitare a Ungariei dinspre Austria, în vederea revenirii în România, fiind valabilă doar în acest interval.

”MAE face apel la cetăţenii români să dea dovadă de calm şi responsabilitate, să urmeze cu atenţie instrucţiunile autorităţilor ungare şi regulile rutiere astfel încât să revină în siguranţă în ţară”, au mai transmis autorităţile.

Sursă: stiripesurse.ro

Știri despre: ,