Măsuri ale Primăriei pentru carantina din cartierul Poștă

Cartierul "POȘTA" în carantină!Primele măsuri luate și hai să respectăm cu toții reglementările legale privind lupta împotriva COVID -19!

Publicată de Constantin Toma pe Luni, 4 mai 2020

 

Comitetul Local pentru Situații de Urgență a luat mai multe decizii cu privire la zona carantinată din Cartierul Poștă, unde a izbucnit focarul de COVID-19.

Deja am asigurat livrarea primelor 2.500 de măști de protecție; am aprobat achiziția a 10.000 de bucăți. La cele două intrări în cartier se montează covoare care vor fi în permanență impregnate cu substanță dezinfectantă. De asemenea, la ambele intrări și în magazinele alimentare vom aduce lavoare mobile, dat fiind că va fi obligatorie și spălarea pe mâini și la intrarea și la ieșirea din perimetru. În același timp, vor fi montate și dozatoare cu dezinfectant, atât în punctele de intrare în cartier și la fiecare magazin alimentar. Avem șapte mașini care în permanență vor dezinfecta în totalitate străzile, trotuarele și parcă­rile, astfel încât să ne asigurăm că totul este în regulă”, a precizat primarul Constantin Toma. Primarul a mai spus că pe durata carantinei locuitorii cartierului nu au voie să își părăsească domiciliile decât pentru a merge la magazin, cu respectarea tuturor regulilor impuse. Mai mult, părăsirea cartierului este interzisă chiar și pentru cei ce ar fi trebuit să meargă la muncă: „În cartier sunt circa 2.000 de locuitori, care nu mai au voie să părăsească perimetrul nici măcar pentru a merge la serviciu; practic, se pot duce doar până la magazinele alimentare. Dar și când ies în aceste spații deschise, este obligatoriu să poarte masca”, a spus Toma.

Primăria a înființat și o linie telefonică de urgență unde cei aflați în situații dificile pot cere sprijinul celor patru echipe ale Direcției de Asistență Socială.

„În situația în care oamenii au probleme de aprovizionare cu medicamente, pentru că nu avem nicio farmacie în zonă și niciun bancomat, avem patru echipe de la Direcția de Asistență Socială care vor ajuta acești oameni și la aprovizionarea cu medicamente sau alte produse speciale, dar și în situația în care avem familii asistate social sau au anumite probleme specifice în această perioadă; bineînțeles că ne vom ocupa și de aceste cazuri, să primească de la cantina socială și, în funcție de ceea ce se va întâmpla, vom ține ședințe de comitat local de situații de urgență și vom lua, de la oră la oră, măsuri astfel încât să răspundem oricărei soli­citări din această zonă. Am înființat un call-center la care se va răspunde 24 de ore din 24, 0720.955.955, o linie specială pentru oamenii din această zonă”, a mai precizat primarul Constantin Toma.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult