Măsuri dispuse de Jandarmeria Buzău din cauza mitingului împotriva Guvernului

În contextul desfăşurării, duminică, 15 decembrie, a unei adunări publice autorizate conform Legii 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, Jandarmeria Buzău anunță că în intervalul 11.00-14.00, traficul auto şi pietonal va fi afectat pe traseul Piaţa Dacia – Bulevardul
Nicolae Bălcescu – Instituţia Prefectului Judeţului Buzău- Parcul Crâng- Banca de Gene.
Pentru desfăşurarea în condiţii de legalitate a adunării, jandarmii buzoieni, cu sprijinul IPJ Buzău, ISU Buzău şi Poliţiei Locale, vor asigura ordinea publică premergător şi pe timpul manifestării.
„Pe această cale, le reamintim cetățenilor care vor participa la adunare principalele
obligaţii ce le revin conform Legii 60/1991:
să respecte recomandările făcute de organizatorii adunărilor publice, împuterniciţii
acestora sau organele de ordine.
– să se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a adunărilor publice
şi să nu incite la asemenea acţiuni prin viu grai, manifeste sau alte mijloace audiovizuale.
să nu introducă sau să aibă, în timpul adunărilor publice arme de orice fel, materiale
explozive sau incendiare, substanţe iritant lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru
şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a
desfăşurării normale a adunărilor publice.
– să părăsească imediat adunările publice sau locul unde acestea se desfăşoară, când au fost
somaţi de către organizatori, împuterniciţii acestora sau organele de poliţie.
să nu participe la adunări publice în stare de ebrietate, să nu consume şi să nu distribuie băuturi salcoolice sau droguri.
Este interzis ca persoane sau grupuri de persoane care nu au legătură cu adunările publice organizate să se infiltreze în rândul demonstranţilor, cu scopul de a tulbura normala desfăşurare a acestora”, transmit reprezentanții Jandarmeriei Buzău.
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult