Măsuri pentru sărbători de iarnă în siguranţă

de Stiri Buzau Media

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău acţionează zilnic pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente ce pot afecta liniştea cetăţenilor, astfel încât sărbătorile de iarnă să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a elaborat şi pus în aplicare Planul de măsuri pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică şi combaterea manifestărilor antisociale în perioada sezonului rece şi sărbătorilor de iarnă 2019-2020.

Poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase, criminalişti şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale acţionează zilnic, în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor sau altor fapte antisociale ce pot aduce atingere ordinii publice, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a traficului rutier.

Dispozitivele de siguranţă publică au ca prioritate descurajarea celor predispuşi la comiterea de fapte antisociale în perimetrul stradal, în special în zonele aglomerate şi locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă (târguri, oboare, pieţe, etc.).

Totodată, se acţionează pentru combaterea infracţiunilor ce s-ar putea comite pe fondul aglomeraţiei (furturi din buzunare, genţi ori sacoşe), precum şi pentru asigurarea unei riposte pe măsură persoanelor care comit infracţiuni cu violenţă.

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost constituite rezerve de intervenţie atât pentru situaţii deosebite generate de fenomenele meteorologice, cât şi pentru alte evenimente deosebite.

Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău acţionează pentru prevenirea tăierilor ilegale de brazi şi molid, activităţile fiind desfăşurate în colaborare cu I.T.R.S.V. Focşani, Direcţia Silvică Buzău, Garda Naţională de Mediu şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău.

De asemenea, în vederea prevenirii şi combaterii evenimentelor negative generate de încălcarea normelor legislative ce reglementează regimul materiilor explozive şi desfăşurarea operaţiunilor cu articole pirotehnice, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a pus în aplicare Planul de măsuri „Foc de artificii 2019 – 2020”.

O altă direcţie prioritară de acţiune a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău este reprezentată de prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu mărfuri alimentare (carne, produse din carne congelate, ouă, lapte şi altele), cu legume-fructe, alcool şi băuturi alcoolice, tutun şi produse din ţigări, precum şi cu obiecte ornamentale pentru sărbătorile de iarnă provenite din import sau din achiziţii intracomunitare.

În acelaşi timp, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău sunt pregătiţi pentru a interveni de îndată, atât în plan organizaţional, cât şi cu participare de efective în teren, pentru prevenirea şi limitarea efectelor evenimentelor specifice, în situaţiile generate de condiţiile meteorologice nefavorabile, prin blocarea tronsoanelor de drumuri publice, intervenţii umanitare ori prin alte activităţi în acest domeniu, în acest sens fiind constituite deja rezerve de intervenţie.

În contextul măsurilor dispuse de poliţişti pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente ce pot afecta liniştea cetăţenilor, vă aducem la cunoştinţă câteva dintre modificărilor legislative din domeniul ordinii și siguranței publice adoptate recent prin Legea nr.192 din 2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publoce  care vor intra în vigoare la sfârșitul lunii ianuarie 2020.

Conform acestora:

”Polițistul este îndreptățit să folosească forța fizică în scopul înfrângerii rezistenței fizice a persoanei care, fără a folosi violența, se opune ori nu se supune solicitărilor sale legale atunci când:

– interzice, temporar, accesul sau prezența oricărei persoane în perimetrul locului săvârșirii unor infracțiuni sau contravenții, dacă prin aceasta ar fi afectată desfășurarea normală a activității organelor abilitate, legată de probarea faptelor;

– interzice, temporar, pătrunderea într-un spațiu delimitat, marcat sau pe care l-a indicat, într-un imobil sau mijloc de transport, ori dispune evacuarea temporară din acestea a oricărei persoane, dacă există un pericol la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale, a sa ori a altei persoane;

– avertizează persoanele, prin orice mijloace de comunicare, să înceteze acțiunile ilegale;

Sau cele referitoare la:

-conducerea la sediul poliției sau al altor organe judiciare;

– efectuarea percheziției potrivit normelor de procedură penală, a controlului corporal și al bagajelor persoanei legitimate, precum și a vehiculului utilizat de aceasta;

– aplicarea cătușelor sau a altor mijloace de imobilizare.

Folosirea forței fizice nu trebuie să aibă ca scop provocarea unor suferințe fizice, altele decât cele inerente înfrângerii rezistenței fizice a persoanei.

Polițistul este îndreptățit să utilizeze mijloace adecvate pentru a opri și a pătrunde în vehicule sau pentru a pătrunde în orice spații închise în care se află persoana care nu respectă solicitările sale legale, în scopul extragerii acesteia.”

De asemenea, legea prevede sancțiuni mai mari pentru cei ce refuză legitimarea: Refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu va fi sancționat, din ianuarie 2020, cu amendă de la 500 de lei la 1.500 de lei.

Acestea sunt doar câteva din modificările aduse la actele normative din domeniul ordinii și siguranței publice, realizate prin Legea nr. 192 din 2019.