Medicul Mircea Beuran va fi dus la instanţă cu propunere de arestare

Medicul Mircea Beuran a fost reținut, joi seara, de procurorii anticorupție, pentru că a primit mită 10.000 euro, pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală.

Conform unui comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a fost reținut pentru că ar fi luat mită în perioada în care era președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs.

Medicului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.

În cursul zilei de vineri, Mircea Beuran va fi dus în fața judecătorilor Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DNA menționează că dosarul s-a constituit ca urmare a sesizării depuse de persoana care a dat mita.

Mircea Beuran a fost audiat în sediul DNA mai bine de opt ore, după ce, în dimineața de joi, au avut loc percheziţii de la locuinţa sa, dar și la Spitalul Floreasca.

Pe numele medicului este deschis un alt dosar penal care vizează cazul femeii care a fost arsă în timp ce era pe masa de operaţie.

Sursa:Digi24

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult