fbpx

Ministerul Sănătăţii: Unităţile sanitare care au nevoie de ser antiviperin îl pot achiziţiona de la Unifarm

ser-antiviperin.Unităţile sanitare care au nevoie de ser antiviperin pot să îl achiziţioneze de la Compania Naţională Unifarm, care are 150 de fiole. Anunțul a fost dat de Ministerul Sănătăţii), după ce unele spitale au spus că şi-au epuizat stocul.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, serul antiviperin, care a fost testat şi autorizat de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, este distribuit, din 3 august, în urma comenzilor ferme transmise de spitale Companiei Naţionale Unifarm.

„Ministerul Sănătăţii a fost informat de către distribuitorul naţional că au fost achiziţionate 150 de fiole de ser antiviperin”, a precizat sursa citată.

Precizările au fost făcute după ce unele spitale au anunţat că şi-au epuizat stocul de ser antiviperin. În zona Vatra Dornei au fost înregistrate în ultimele două zile trei cazuri de oameni muşcaţi de şerpi, cei trei pacienţi fiind trataţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, unde li s-a administrat ser antiviperin.

Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, medicul Tiberius Brădăţan, a declarat că cei trei pacienţi sunt în afara oricărui pericol, au fost deja externaţi, după ce li s-a administrat ser antiviperin, dar a subliniat că stocul a fost epuizat.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult