Ministrul Educației: Școlile rămân închise până după Paște

de Stiri Buzau Media

Ministrul Educației Monica Anisie a anunțat în această seară că școlile rămân închise până după Paște, potrivit unei declarații pentru Hotnews.ro. Oficialul a spus că  „în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”.

Este pentru prima dată când un oficial dă o estimare a perioadei până la care cursurile vor fi suspendate. Asta înseamnă că cel puțin până pe 21 aprilie școlile vor fi închise, Paștele ortodox fiind pe 19 aprilie.

Declarația Monicăi Anisie: 

”Deocamdată nu avem niciun termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”.

Reamintim, cursurile școlare sunt suspendate până pe 22 martie, iar cele universitare până pe 31 martie. Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că la începutul săptămânii viitoare va fi declarată starea de urgență.

Sursă: G4Media.ro