fbpx

Ministrul Muncii: Ce pot să vă spun este că pensiile vor creşte

Pensiile vor fi majorate, a afirmat, marţi seară, ministrul Muncii, precizând că aşteaptă evaluarea încasărilor la buget de la Ministerul Finanţelor. Violeta Alexandru a evitat să spună cu cât vor crește pensiile.

„Voi fi beneficiara evaluării financiare cu privire la încasările la buget pe care o va prezenta domnul ministru Cîţu în foarte scurtă vreme. Probabil că va face această evaluare după trecerea pandemiei, respectiv la maxim 6 luni de la începerea anului, atunci când această evaluare oricum trebuie făcută. Ce pot să vă spun este că pensiile vor creşte. Aştept evaluarea încasărilor la buget pe care Ministerul Finanţelor are obligaţia să o facă şi sunt adepta comunicărilor doar pe bază de cifre şi pe situaţii generate de analiza bugetului. Nu sunt adepta răspândirii de zvonuri, şi de opinii, şi de păreri, şi ce ce mi-ar plăcea mie, şi de ce i-ar plăcea unui alt coleg. Cred că avem responsabilitatea să dăm oamenilor răspunsuri pe bază de cifre clare, care să arate încasările la buget, respectiv resursele publice pe care le avem după această pandemie”, a declarat Violeta Alexandru la TVR, potrivit Agerpres.

Întrebată dacă poate fi menţinut calendarul majorărilor care prevede pentru toamna acestui an creşterea punctului de pensie cu 40%, ea a declarat că răspunsul ar fi „o afirmaţie care ar genera multă emoţie” şi că deţine o funcţie publică şi are responsabilitatea de a comunica informaţii clare.

„În acest moment, legea este în vigoare, banii sunt în buget. Urmează să facă Ministerul Finanţelor, aşa cum s-a angajat, o evaluare a încasărilor la buget şi vom avea un răspuns cu toţii. Ce pot să vă spun, este că prefer comunicările pe baza acestor date decât decât alimentarea unei stări de tensiune sau de emoţie în populaţie şi cred că oamenii trebuie să aibă încredere că vom discuta cu cifrele şi cu informaţiile pe masă la momentul oportun”, a spus Violeta Alexandru.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va prezenta mai multe scenarii Guvernului cu privire la creşterea pensiilor de la 1 septembrie, cu riscurile aferente fiecărui scenariu, iar decizia va fi una politică, a declarat, marţi, ministrul de resort, Florin Cîţu.

„La ministerul Finanțelor lucrăm cu mai multe scenarii. Voi prezenta aceste scenarii guvernului, iar decizia va fi una politică referitoare la creșterea pensiilor. Voi prezenta aceste scenarii în funcție de evoluția încasărilor la buget”, a declarat ministrul Finanțelor.

Ministrul Finanţelor a subliniat că, prin măsurile luate până în prezent de Guvern, s-a dorit evitarea reducerii ratingului de ţară.

„Tot ceea ce am făcut până acum a fost să evităm o reducere a ratingului de ţară. Toate măsurile pe care le-am luat au fost să arătăm că suntem un Guvern care administrează  şi precaut finanţele României”, a explicat el.

Întrebat despre posibilitatea de a crește taxe pentru a mări încasările la buget în condițiile în care ministerul are nevoie de bani pentru a finanța deficitul, ministrul Cîțu a răspuns că „ ar fi sinucidere să creștem taxe”. În același timp, nici alte măsuri de relaxare fiscală nu sunt avute în vedere de executiv.

„Ar fi sinucidere să creştem taxe în acest moment, indiferent în ce sector am face-o în economie. O introducere de taxe în perioadă de criză înseamnă sinucidere. Până şi Suedia, care este un stat care crede în taxe mari, a redus taxele în criza din 2008, deci ar fi contraintuitiv a ceea ce am învăţat din criza din 2008”, a adăugat şeful de la Finanţe.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult