Monica Anisie: Nu se pune sub nicio formă problema înghețării anului școlar

de Stiri Buzau Media

Ministrul Educației, Monica Anisie, le dă asigurări elevilor și studenților că nu vor repeta anul școlar sau universitar. Cursurile vor rămâne suspendate până când siguranța și sănătatea copiilor nu vor mai fi puse în pericol, a spus Anisie la Digi24.

Fac un apel la calm. Nu se pune sub nicio formă problema înghețării anului școlar, elevii și studenții nu vor repeta anul școlar sau universitar. Îndemn părinții, cadrele didactice, elevii și studenții să se informeze doar din surse oficiale”, a spus Monica Anisie.

Suspendarea va rămâne până când situația în care ne aflăm va fi una bună și nu va pune în pericol siguranța și sănătatea copiilor”, a adăugat ministrul.

Ea a precizat că Ministerul Educației lucrează la o serie de măsuri pentru cei care au de dat examene la sfârșitul acestui an școlar.

Noi lucrăm la o serie de măsuri pentru a asigura recuperarea și dorim să oferim posibilitatea copiilor de a încheia cu bine examenele și anul școlar. Cred că trebuie să fim responsabili și să arătăm solidaritate, să învățăm de acasă. Îi încurajăm pe profesori să utilizeze suita de aplicații online, am încheiat și un contract cu televiziunea română să păstrăm un contact cu elevii”, a spus Anisie.

Știri despre: , ,