Nelu Tătaru: Putem să ne gândim şi alte măsuri după 1 iulie. Ce condiții pune Ministrul Sănătății pentru o nouă relaxare

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că, dacă în perioada de relaxare vom avea o creștere progresivă a numărului de cazuri, nu exponențială, lucrurile pot fi ținute sub control, iar de la 1 iulie se pot aplica şi alte măsuri de relaxare.

„Putem vorbi de cazuri noi apărute într-o comunitate, pe transmitere comunitară. Sunt diverşi agenţi economici care şi-au testat angajaţii odată cu reluarea lucrului şi atunci s-au găsit mulţi pozitivi, ca atare a crescut şi numărul de internări în judeţul Braşov. (…) Dacă gestionăm un număr de cazuri sub 200, uneori au fost şi sub 150, de cinci zile am avut 196 de cazuri, 237, 222, 275, 320 ieri. Am gestionat şi două weekenduri prelungite, am gestionat şi două perioade cu măsuri de relaxare, astăzi este o a treia zi când dăm măsuri de relaxare – va creşte în următoarea perioadă numărul de cazuri, sper că nu exponenţial, ci doar progresiv, în măsura în care aceste măsuri de relaxare sunt apreciate pozitiv şi în concordanţă cu regulile pe care le-am impus. (…) În măsura în care vom avea respectarea precauţiilor distanţării sociale şi a celor noi pe care le-am impus, vom avea o creştere progresivă, dar gestionabilă de către noi. În măsura în care avem o evoluţie favorabilă în următoarele două săptămâni, putem gestiona să ne gândim şi la alte măsuri de relaxare, după 1 iulie. Asta înseamnă o creştere mică a numărului de cazuri de la o zi la alta, adică 50, nu mai mult, şi să le putem gestiona alternativ, urmând ca după aceste două săptămâni să avem o constanţă a numărului de cazuri noi, chiar scădere”, a declarat ministrul Nelu Tătaru luni seară la Antena 3, potrivit Agerpres.

El a menţionat că pentru perioada următoare se va avea în vedere transmiterea comunitară a virusului, de care depinde cel mai mult evoluţia măsurilor de relaxare.

„Tot ce am relaxat până acum sunt măsuri care pot fi gestionate uşor, contracarate ca efecte negative, iar dacă aceste măsuri vor merge favorabil, putem să ne gândim şi alte măsuri după 1 iulie. După cum ştiţi, la evenimente private aveam 8 într-o locuinţă, acum sunt 20, în exterior erau 16, acum sunt 50. Mergem progresiv pentru a tatona transmiterea comunitară, ea este şi cea care ne dă şi evoluţia măsurilor de relaxare”, a declarat Tătaru.

Potrivit ministrului Sănătăţii, în ţară cinci centre de testare funcţionează, în acest moment, la capacitate maximă, însă funcţionale la nivelul ţării sunt în total 99 de puncte de testare, cu o capacitate cumulată de 15.500 de teste pe zi.

„Testele – noi în acest moment avem 99 de puncte de testare cu o capacitate de 15.500 de teste pe zi. Sunt cinci centre mari care au rutină, până la maximul aparatelor, restul centrelor sunt apărute în timp sau după panta descendentă a pandemiei. (…) În acest moment avem teste care se fac în timpul săptămânii, în weekenduri. Aceste testări sunt corespondent cu numărul de testări făcute sau cu numărul de prezentări la UPU. Ştim bine că sâmbăta şi duminica aceste prezentări sunt în număr mai scăzut, iar recoltările de la Direcţiile de Sănătate Publică şi de la spitale se fac mai reduse, de asta aveam astăzi 166 de cazuri noi, după testările de ieri. Vedem în zilele următoare. Noi gestionăm zilnic fiecare rezultat, dar şi la o săptămână. Suntem totuşi după 6-7 săptămâni, la o săptămână care a fost în creştere. Vedem ce va urma în această săptămână”, a evidenţiat Tătaru.

Sursa: Digi24.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult