Noi detalii despre gruparea de traficanți de droguri cu ramificații în Buzău și Vrancea

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: Arhivă

Droguri-cannabisPolițiștii fac lumină în cazul grupării de traficanți de droguri din Buzău și Vrancea, gruparea destructurată zilele trecute odată cu trimiterea după gratii a doi vrînceni și a unui buzoian, care se ocupau cu vinderea drogurilor.

Polițiștii precizează într-un comunicat de presă că pentru destructurarea rețelei au fost effectuate 17 percheziții iar ce au găsit oamenii legii acolo i-a lăsat mască, întrucît și-au dat seama că au de-a face cu niște adevărați traficanți. Iată comunicatul remis de Poliția Română cu privire la acest caz: „Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Vrancea au efectuat 17 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de trafic şi consum de droguri de risc.

Un imobil și 3 autoturisme au fost puse sub sechestru, au fost ridicați 3.100 de lei, cântare electronice și 15 kg. de cannabis, în valoare de aproximativ 75.000 de euro, iar 3 bărbați au fost arestați preventiv.

La data de 27 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea au surprins, în flagrant delict, în municipiul Buzău, doi bărbați care ar fi cumpărat de la un al treilea 100 de gr. de cannabis.

Din cercetări a reieșit că cei doi bărbați, de 30, respectiv 33 de ani, din municipiul Focșani, i-ar fi oferit vânzătorului, de 40 de ani, din județul Buzău, un autoturism în valoare de aproximativ 5.000 de euro în schimbul unui kilogram de cannabis, însă cei implicați nu s-ar fi înțeles asupra condițiilor tranzacției.

Pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanelor vizate, s-au efectuat 17 percheziţii domiciliare în judeţele Vrancea, Buzău şi în municipiul Bucureşti.

În urma acțiunii, pe raza comunei Vernești, judeţul Buzău, a fost descoperită o cultură indoor de cannabis, în hale dezafectate, prevăzute cu instalaţiile necesare pentru creşterea plantelor.

De asemenea, în urma percheziţiilor, au fost ridicați 3.100 de lei, cântare electronice și 15 kg. de cannabis, cu o valoare de piață de aproximativ 75.000 de euro.

În vederea continuării cercetărilor, au fost indisponibilizate 3 autoturisme și a fost aplicat sechestru asigurător asupra imobilului în care a fost descoperită cultura de cannabis.

30 de persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, pentru audieri.

Cei trei bărbați au fost reținuți, pentru 24 ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc și deţinere de droguri de risc în vederea consumului.

La data de 29 noiembrie a.c., față de cei în cauză, magistrații Tribunalului Vrancea au dispus măsura arestării preventive.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române și de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea și Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi”.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns