Obiceiuri și tradiții de Adormirea Maicii Domnului

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:ziarulunirea.ro
Sursa foto:ziarulunirea.ro

Potrivit tradiției, în dimineața acestei zile, femeile merg la biserică și împart struguri, prune și faguri de miere pentru a le merge bine. Apoi, merg la cimitir pentru a tămâia mormintele rudelor adormite. Sărbătoare este cunoscută și pentru tranziția de la vară la toamnă. Se spune că începând din această zi, bărbații trebuie să schimbe pălaria cu căciula. Se spune că fetele trebuie să poarte cu el o plantă numită „năvalnic”, care le ajută să-și găsească ursitul. De pe 15 august se deschide sezonul nunților, care ține până în postul Crăciunului. Această sărbătoare se ține în special pentru sănătate, căsătorie, pentru nașteri ușoare și pentru vindecări. Fetele merg la biserică și se roagă la Fecioara Maria pentru un „ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbații pentru recolte bogate. În plus, se spune că fetele care își pun busuioc sub perna își vor visa ursitul. Femeile însărcinate nu au voie să facă curățenie, menționează huff.ro. Pe de altă parte, se spune că gravidele trebuie să se roage la Fecioara Maria pentru naștere ușoară și copii sănătoși.

În multe zone din țară, oamenii nu aprind focul cu două zile înainte de Sfânta Marie. Se spune că cei care încalcă această tradiție riscă să se îmbolnăvească și există și riscul de incendii. Gospodarii nu vor avea parte de roade bogate dacă vor munci în această zi de sărbătoare. În plus, se spune că vitele lor se vor îmbolnăvi. Fetele tinere, de asemenea, trebuie să fie foarte atente în această zi. O tradiție populară spune că este interzis ca fetele să se tundă în această zi și să arunce părul la gunoi.

Știri despre: , ,