Parlamentul a suplimentat cu 850 de milioane de lei bugetele administrațiilor locale. PNL și PSD s-au înțeles pentru împărțirea banilor

de Stiri Buzau Media

Plenul reunit al Parlamentul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, aprobând mai multe amendamente, între care suplimentarea cu 850 milioane de lei a sumelor destinate consiliilor judeţene pentru acoperirea cheltuielilor sociale, potrivit Agerpres.

Reprezentantul Executivului a precizat că această rectificare a bugetului este făcută în condiţii derogatorii, având în vedere situaţia creată de pandemie, menţionând că, în urma reevaluării bugetului de stat, s-au constatat diminuări ale veniturilor.

„Bugetul de stat pe anul 2020 se diminuează la venituri cu suma de 9.844,8 milioane lei, la cheltuieli se majorează cu suma de 17.396,8 milioane lei creditele de angajament şi cu suma de 16.933,9 milioane lei creditele bugetare, iar deficitul se majorează cu suma de 26.778,7 milioane lei”, prevede textul adoptat.

Parlamentarii au adoptat un amendament de suplimentare cu 850 milioane de lei a sumelor care vor fi trimise către consiliile judeţene.

Preşedintele Comisiei de buget a Camerei Deputaţilor, Sorin Lazăr (PSD), a precizat că în comisii s-a stabilit suplimentarea sumei propuse de Guvern, urmând ca 850 de milioane lei să fie distribuite către consiliile judeţene, cu respectarea principiul numărului de locuitori.

„Adică, s-au trimis către consiliile judeţene sume suplimentare în funcţie de numărul de locuitori din fiecare judeţ. Către Bucureşti vor fi trimise 80 milioane lei, urmând ca la Primăria Generală, pe reechilibrare, să ajungă 40 milioane lei, iar la sectoare, în mod egal, o sumă de 6,66 milioane lei”, a precizat acesta, menţionând că recorelările în buget vor fi făcute împreună cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe.

 

„Se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru bugetele locale cu suma de 930.000 mii lei, potrivit anexei nr. 5 din prezenta ordonanţă de urgenţă, astfel: a) 373.639 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, pentru finanţarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap; b) 43.059 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, pentru finanţarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului, a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap şi a drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi indemnizaţiile lunare de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti; c) 513.302 mii lei, pentru echilibrarea bugetelor locale ale judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti. Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi structura bugetului de stat pe anul 2020”, prevede textul adoptat.

Un alt amendament adoptat prevede că vor putea creşte salariile în companiile de stat, indiferent de rezultatele acestora.

„La determinarea sumelor cu care pot fi majorate cheltuielile de natură salarială pentru anul 2020, operatorii economici care aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014 cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt condiţionaţi de îmbunătăţirea/menţinerea rezultatului brut realizat în anul 2019, prevăzute la art.48 alin. (1), lit. a)-d) din Legea bugetului de stat nr.5/2020, cu modificările ulterioare”, prevede amendamentul.

Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a anunţat că PNL susţine modificările făcute.

„Grupul PNL va vota pentru legea de rectificare a bugetului, întrucât propunerile făcute în comisii nu modifică substanţial ordonanţa. Pe de altă parte, rezolvăm o problemă aşteptată în special de consiliile judeţene pentru finanţarea cheltuielilor pe partea socială. Practic, le dăm posibilitatea, prin această rectificare, să-şi desfăşoare activitatea în foarte bune condiţii. Este pentru prima dată din 2014 când Guvernul actualizează standardele de cost şi, practic, ajutorul venit către Consiliile Judeţene este cu adevărat substanţial”, a afirmat Roman.

Liderul deputaţilor UDMR, Benedek Zacharie, a precizat că Uniunea este împotriva acestei rectificări bugetare.

„Această rectificare a lăsat instituţiile publice de spectacole şi concerte din subordinea consiliilor judeţene şi consiliilor locale fără finanţarea stabilită iniţial în legea bugetului de stat pe 2020, procentul alocat acestora fiind împărţit între bugetele locale. După părerea noastră, aceasta este o măsură abuzivă faţă de beneficiari, deoarece aceştia şi-au planificat bugetele pe întreg anul. Pe de altă parte, sumele suplimentare obţinute de consiliile locale reprezintă o parte mult prea mică din cheltuielile antrenate de măsurile presupuse de pandemie. Nu rezolvă numeroasele probleme sociale cu care s-au confruntat autorităţile locale în asigurarea continuităţii serviciilor sociale – protecţia copiilor, persoanelor cu handicap, victime ale violenţei domestice, persoane fără adăpost. Distribuirea celor 850 milioane lei pentru Consiliile Judeţene nu este făcută echitabil”, a afirmat liderul UDMR.

Știri despre: , , , ,