fbpx

Persoanele care au făcut și a doua doză de vaccin nu mai intră în carantină la sosirea în România

Imunitatea dată de vaccinul anti-coronavirus ar dura pe o perioadă de cel puțin 6-8 luni, conform informațiilor de la acest moment, iar această perioadă crește cu cât trece timpul iar testele continuă să arate că ea încă există în cei care au fost vaccinați, spune șeful DSU, Raed Arafat. El mai spune că persoanele care au intrat în studiile clinice ale vaccinului și au fost imunizate în perioada testării vor fi verificate vreme de cel puțin doi ani pentru a se identifica momentul în care imunitatea se reduce sau dispare. 

„La acest moment, până acum, din momentul în care am început să ne vaccinăm și de când au fost testările înainte știm că imunitatea continuă. Pentru că persoanele care au fost testate și au intrat în studii, ele în continuare sunt evaluate la numărul de anticorpi, la imunitate – dacă scade, dacă rămâne, dacă dispar anticorpii, dacă nu dispar. Cu cât trece timpul mai mult și semnalele sunt că imunitatea este valabilă și acum înseamnă că timpul se prelungește.

Deci la acest moment chiar vreo 6-8 luni deja au făcut teste pentru cei care au fost vaccinați și nimeni n-a venit să zică – «Atenție, a scăzut!». Și cu cât timpul trece și testele demonstrează că anticorpii sunt prezenți, cu atât valabilitatea acestei vaccinări este mai lungă. În acest moment cam asta putem zice pentru că nimeni nu poarte să vină să zică cu certitudine că imunitatea durează trei ani pentru că vaccinul nu există de trei ani, ci există de câteva luni.

Din cauza asta spunem că analiza pe durata imunității, dovada ei este trecerea timpului și testele care se fac pe cei care au participat la studii și care, din ce am înțeles, urmează să fie testați periodic timp de doi ani cel puțin”, a spus Raed Arafat într-o intervenție la Jurnalul de Seară de la Digi24.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult