fbpx

Pesta porcină se extinde în județul Buzău

Pesta porcină africană se extinde în județul Buzău. Potrivit ultimei raportări a ANSVSA, pe 20 mai, în județ erau 11 focare active, ultimele două focare de pestă fiind descoperite recent, în săptămâna 14-20 mai. Toate aceste focare au fost identificate în gospodării, nefiind afectate până în acest moment exploatații comerciale.

Cazuri de pestă porcină se înregistrează în localitățile Vintileanca, Breaza, Cozieni, la Pogoanele, la Căldărăști, Vernești, Heliade Rădulescu și Săgeata. Medicii veterinari spun că numărul cazurilor de pestă a crescut, cel mai probabil, pentru că gospodarii cumpără animalele din locuri neautorizate și fără a înștiința autoritățile.

Din fericire, spre deosebire de alte județe, Buzăul nu se confrunta, la data de 20 mai, cu cazuri de pestă la porci mistreți. De la prima semnalare a virusului în România, în 31 iulie 2017, şi până în prezent, în judeţul Buzău au fost confirmate 109 cazuri de pestă la porci mistreţi. În 28 dintre cazuri, mistreții au fost găsiţi morţi, iar în 81, au fost vânaţi.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult