Peste 290 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră în ultimele 24 de ore / 22 şoferi indisciplinaţi au fost lăsaţi fără permise

În ultimele 24 de ore poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău angrenaţi în activităţile de supraveghere şi control al traficului rutier au constatat 292 de contravenţii la regimul circulaţiei și au reţinut 22 de permise de conducere.

În urma unei acţiuni punctuale, aparatele radar au fost amplasate în special pe arterele cu cele mai mari valori de trafic şi au înregistrat 70 de autovehicule ce au încălcat regimul legal de viteză. Pe lângă punctele-amendă care le-au fost aplicate, împotriva a 10 şoferi care şi-au condus maşinile cu viteze ce au depăşit cu mai mult de 50 km/h limitele legale maxime admise a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării, pentru o perioadă de 90 de zile.

De asemenea, între intervalele orare 09.00-13.00 și 15.00-18.00 au fost desfășurate acțiuni punctuale pentru combaterea indisciplinei pietonale. În acest context au fost sancționați peste 90 de pietoni care și-au riscat viața prin traversări neregulamentare. Totodată, au fost reținute 7 permise de conducere șoferilor care nu au acordat prioritate pietonilor angajați corespunzător în traversarea drumului public.

Alte 5 permise de conducere au fost reținute pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului și pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult