fbpx

Polițiștii buzoieni au primit o vizită plăcută

Din buletinul de presă al IPJ Buzău

În ziua de 17 decembrie a.c., la ora 09.00, Moş Crăciun şi-a trimis spiriduşii la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, pentru a verifica dacă poliţiştii sunt gata de sărbătoare sau nu.

Cei 20 de spiriduşi au venit în control deghizaţi în colindătorii corului „Happy Kids for a Happy Life”, îndrumaţi de coordonatorul Oana Dobre.

Şeful inspectoratului, comisar şef de poliţie Pantazi Virgil Laurenţiu, a mobilizat de îndată poliţiştii, care s-au adunat pentru intervenţie promptă şi coordonată.

La scurt timp, a început desfăşurarea de forţe: colinde care mai de care mai frumoase, voci curajoase şi cu măiestrie şlefuite, zâmbete sincere şi ochi licărind a bucurie!

De cealaltă parte, poliţiştii au ascultat colindele, minunaţi şi cu amintiri nostalgice la sărbătorile din începuturile lor şi la tradiţiile pe care generaţiile de copii le plimbă firesc din trecut spre viitor.

La finalul cântului, poliţiştii i-au servit pe copii cu daruri tradiţionale şi i-au felicitat degrabă, cu urări de bine şi frumos!

Apoi spiriduşii colindători au plecat spre alte locuri şi gospodari ce-i mai aveau de verificat.

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult