fbpx

Pregătiţi pentru noul an şcolar

Din buletinul de presă al IPJ Buzău

 

În ziua de 13 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au organizat şi desfăşurat activităţi preventive cu scopul prevenirii victimizării minorilor.

Activităţile s-au desfășurat la Liceul Teoretic „Alexandru Marghiloman” şi Şcoala Gimnazială Căpitan Aviator Mircea Bădulescu din municipiul Buzău, unde a fost transmise recomandări pentru elevii, părinţii şi cadrele didactice, cu ocazia ceremoniei de deschidere a noului an şcolar.

Alături de elevii unor clase de a X-a, a XI-a şi profesorii diriginţi au fost susţinute activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, în cadrul cărora au fost informați, în vederea creșterii gradului de siguranță a minorilor, cu privire la comportamentele de risc și situațiile vulnerabile la care pot fi expuși acasă, pe drumul către/de la unitățile de învățământ, dar și în mediul on-line.

Astfel, au fost emise recomandări cu privire la siguranța on-line, siguranța pe drum și acasă, dar mai ales cu privire la evitarea situaţiilor de risc specifice vârstei, elemente de răspundere penală, siguranţă rutieră.

Pe parcursul activităților au fost transmise recomandări preventive unui număr de 67 de persoane, cărora le-au fost distribuite un număr de 70 de materiale preventive.

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult