Prezență la vot de peste 27,60 %, în județul Buzău! Unde se înregistrează cea mai slabă prezență

Județul Buzău înregistrează la ora 15:15 o prezență la vot de 27,62 % la europarlamentare. Mai exact, la cele 426 de secții de votare aflate la nivelul județului nostru, din cei 384.449 de alegători înscriși, 106.214 au mers la vot din care 93.655 au votat pe liste permanente și speciale, 12.272 pe liste suplimentare, iar pentru 287 cetățeni s-a solicitat urna mobilă.  În mediul urban au votat 46.543, iar 60.083 din mediul rural. Cea mai slabă prezență la vot se înregistrează la secția 80 din municipiul Buzău, de la Şcoala Gimnazială ” M. Kogălniceanu” (10,96 %); secția 82 din municipiul Râmnicu Sărat de la Şcoala Gimnazială ”Dr. Ilie Pavel” (12,8 %); secția 307 – Şcoala Generală Bădila (14,96 %) și secția 193, de la Şcoala Primară NR.2 Zeletin (13,58 %). La polul opus, printre cei mai harnici buzoieni au fost cei care au votat la secția 117 amplasată la Cămin Cultural Curmătura (65,92 %); secția 301 – Şcoala Pardoşi (55,90 %); secția 281 – Grădinița cu Program Normal Sărata- Monteoru(55,27 %) și secția 113 din Cămin Cultural Vineţişu (54,16 %) .

La nivel național,  prezenţa la vot la alegerile europarlamentare este duminică, la ora 15:00, de 27,68%, iar la referendum de 22,83%. Procentul de 27,68% reprezintă peste 5 milioane dintre numărul total al alegătorilor înscrişi pe liste. La alegerile parlamentare din 2016, prezenţa la vot la ora 15:00 era 23,73 %. Conform datelor BEC, pentru alegerea europarlamentarilor români, la secţiile de vot din ţară şi-au exprimat votul 5.036.642 de alegători. La referendumul pe justiţie convocat de preşedintele Klaus Iohannis şi-au exprimat opţiunea 4.180.289 de persoane. Dinamica prezenţei la vot a început să scadă după ora 13:00, pentru ca de la ora 18:00 să reînceapă să crească.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult