Proiectul privind extinderea rețelei de alimentare cu gaze naturale, în zonele rurale din județul Buzău, prinde tot mai mult contur

Sursa foto:gazetanoua.ro

Primarii din Buzău au fost convocați la finele luni februarie a acestui an  la o întrunire în cadrul căreia s-a discutat despre demararea proiectului de extindere în localitățile din județ a rețelei de gaze naturale. Este un mega proiect de zeci de milioane de euro, care va aduce zona rurală la standarde europene și le va oferi oamenilor perspectiva unei vieți mai bune. În prima zi a lunii octombrie 2019, prefectul județului Buzău, Carmen Ichim a convocat o întâlnire cu edilii comunelor Mărăcineni, Vernești și Săpoca, precum și cu reprezentanți ai Consiliului Județean Buzău, Secției de Drumuri Naționale, Direcției Silvice și ai Agenției pentru Protecția Mediului Buzău. Societatea Transgaz SA Mediaș a obținut certificatul de urbanism solicitat Consiliului Județean Buzău pentru lucrarea Conductă de transport gaze naturale Vernești – Mărăcineni – Poșta Câlnău și a demarat procedura de obținere a acordurilor și avizelor necesare pentru emiterea autorizației de construire a obiectivului.  În cadrul discuțiilor, prefectul Carmen Ichim a solicitat autorităților prezente să trateze cu prioritate emiterea tuturor actelor necesare pentru construcția conductei care va subtraversa mai multe căi de comunicație (drumuri naționale, județene, comunale, căi ferate), precum și rețele de apă și canalizare, având în vedere importanța proiectului atât de așteptat de zeci de mii de locuitori ai județului. La finalul întâlnirii, Carmen Ichim a afirmat că proiectul privind extinderea rețelei de alimentare cu gaze naturale în zonele rurale din Județul Buzău a făcut primii pași concreți.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult