Raed Arafat, principalele declarații din Ordonanța militară 7

  • La Arad și Hunedoara au fost trimise două echipe cu medici de la Institutul Național de Sănătate Publică.
  • Misiunea pe care o au colegii este să vină în problemeleor cu care se confruntă SJ Arad și SJ Deva. Aceste echipe de sprijin vor fi trimise și în alte zone dacă ni se solicită, fără nicio întârziere
  • Trebuie să rezolvăm problemele din timp. A doua parte este să venim în sprijinul personalului din linia întâi
  • În mod deosebit asta înseamnă echipamente de protecție. În ultimele 24 de ore am distribuit măști FFP2 în țară la nivelul serviciilor de urgență și a spitalelor care îngrijesc pacienți.
  • În total, vor fi fost distribuite în ultimele 48 de ore aproape 300.000 de măști FFP2
  • O aeronavă va aduce în țară 100.000 de combinezoane
  • Există și alte materiale de protecție care sunt pe drum, fie prin Unifarm, fie ONAC și ISU
  • Mai este un aspect și știu că a fost ridicat de mai multe ori, al ventilatoarelor. Am explicat ce problemă avem cu achizițiile, cu contractele pe care le semnăm și pe ultimul moment nu le mai primim pentru că se interzice exportul în țara respectivă, sau aflăm că întârzie etc
  • Am luat unele măsuri pentru a crește numărul ventilatoarelor imediat. Ventilatoarele din serviciile de ambulanță care pot fi de folos și mai ales prin identificarea a 190 de ventilatoare pe care am început să le aducem la București unde firma urmează să facă o reparație generală și să le dăm unităților de terapie intensivă
  • ONAC duce negocieri continuie cu firmele care pot să furnizeze astfel de echipamente pentru a crește cantitatea necesară de aparate pentru colegii noștri
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult